Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia îl caută pe bărbatul care a abandonat un bebeluş în urmă cu două săptămâni în centrul Clujului. Cei care îl văd să sune la 112

Publicat in Adevarul, marți 12 martie 2013 ·

Poliţiştii din Cluj-Napoca au distribuit o imagine surprinsă de camerele de luat vederi cu un bărbat care este bănuit că ar fi abandonat un bebeluş în 3 martie pe strada Mihail Kogălniceanu. Copilul se născuse viu, însă a fost găsit mort, într-o pungă.

”La data de 3 martie, la ora 10.49, poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că a fost găsit cadavrul unui nou-născut, abandonat în municipiul Cluj-Napoca, pe aleea care face legătura între strada Mihail Kogălniceanu şi strada Avram Iancu.

Camerele de supraveghere din zona în care a fost săvârşită fapta au înregistrat imagini ale unui bărbat care nu a fost identificat până în prezent.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pruncucidere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 177 Cod Penal“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Anca-Sidonia Bolba.

Clujenii care îl recunosc pe bărbat sunt rugaţi să sune la 112.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

MApN: Elemente ale unei posibile drone, identificate în Insula Mare a Brăilei

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, vineri, că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informaţiile vin după imaginile filmate de localnici. Potrivit MApN, joi seara au fost identificate fragmente

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Ciolacu: Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru / Trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice, nimic nu se poate construi atunci când este haos

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că dă asigurări că că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru, dar, pentru ca

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 3 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Cancan acum 17 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Liga 3, prima etapă din play-off și play-out | Astăzi sunt programate 22 de meciuri

Pro Sport acum 23 minute
Weekendul trecut s-a încheiat sezonul regular de Liga 3, ediția 2023-2024, s-a tras linie, am aflat ultimele șapte participante în turneele de play-off și componența grupelor de play-out. De acum debutează cele două turnee la finalul cărora vom afla

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 5 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°