teaua şi Twente Enschede au terminat la egalitate aseară, în Ghencea, scor 1-1, într-un meci din cadrul rundei finale a Grupei H din Liga Europa la fotbal.
Kapetanos (18) a marcat pentru gazde, în urma unei gafe a portarului olandezilor, apoi Ronnie Stam (35) a înscris de la 25 de metri. „Roş-albaştrii” au terminat seria pe ultima poziţie.
Gerul de afară şi lipsa unei mize deosebite pentru stelişti au făcut ca la partida de aseară să asiste doar 700 de spectatori. Dintre aceştia, 400 au fost suporteri ai celor de la Twente! Înainte de startul confruntării, susţinătorii grupării olandeze au pornit un atac cu bulgări de zăpadă asupra fotoreporterilor. La pauză, mai mulţi fani ai bucureştenilor au părăsit arena.
Mesaj pentru Traian Băsescu
Deşi numărul persoanelor care au venit la meci a fost foarte mic, Gigi Becali, patronul Stelei, n-a scăpat de contestatari, care l-au atacat verbal. În repriza secundă, aceştia s-au mutat de la tribuna a II-a la tribuna I, iar refrenul cu cea mai mare rezonanţă a devenit „Băsescu, te-am susţinut, bagă-l pe Gigi la zdup!”. Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a preferat în unele momente să le răspundă celor care îl înjurau, decât să fie atent la evoluţia elevilor săi.
Revenit într-o partidă oficială săptămâna trecută, după o pauză de un an şi nouă luni, cauzată de o accidentare gravă, Emeghara a debutat aseară şi în această ediţie a cupelor europene.
GRUPA H
Steaua Bucureşti - Twente Enschede 1-1
Au marcat: Kapetanos (18) / Stam (35)
Fenerbahce Istanbul - Şerif Tiraspol 1-0
A marcat: Boral (15)
Echipa
M
V
E
Î
GM
-
GP
P
@