Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Bătrână de 74 de ani dezarmată de săteni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 august 2009 ·

Maria Grecu din Celaru-Dolj a tras de mai multe ori cu o puşcă cu aer comprimat în consătenii care îi treceau prin dreptul porţii. Oamenii din sat n-au mai putut suporta şi au intrat ieri (vineri) peste bătrână pentru a-i lua arma.

Maria Grecu, de 74 de ani, din comuna doljeană Celaru, satul Marotinu de Sus, obişnuia să-şi vâneze cu o puşcă cu aer comprimat consătenii care treceau pe lângă gardul ei. Supăraţi nevoie mare, aceştia nu au mai putut suporta şi au intrat ieri peste bătrână, lăsînd-o fără armă. „Femeia este bolnavă, de ani buni ne terorizează. Ne ţine prin tribunale, dacă nu ne urmăreşte cu puşca, ne dă în judecată. Tot satul îi ştie de frică. Acum am lăsat-o fără armă, să vedem ce o să facă!“, a spus Ştefan Ilie, vecinul Mariei Grecu.

„M-au bătut şi mi-au furat puşca”

Bătrâna recunoaşte că îşi mai exersa talentul de pistolar pe vecini, însă spune că avea motive întemeiate. Maria Grecu susţine că vecini îi vor răul şi au bătut-o de mai multe ori. „Ultimul dată când a avut loc o bătaie în toată regula între mine şi vecini a fost chiar ieri. Au intrat peste mine în timp ce dormeam, m-au bătut şi mi-au furat puşca. Cu ce mă mai apăr eu de bandiţii aştia? Vin peste mine şi mă omoară în casă, acum. Arma a cumpărat-o soţul meu în 2003 şi mi-a lăsat-o mie când a plecat de acasă, să mă apăr de hoţi“, a povestit cu lacrimi în ochi Maria Grecu.

Arma, confiscată

Consătenii femeii au dus puşca la postul de poliţie, iar oamenii legii au confiscat-o şi i-au întocmit femeii dosar penal pentru uz de armă fără a avea permis. „Nu este primul conflict în care bătrâna este implicată. Era normal să confiscăm arma, pentru că viaţa oamenilor era pusă în pericol. Am chemat-o la sediul de poliţie cu documentele şi vrem să vedem dacă a respectat legea“, a spus Costel Caragea, poliţist în comuna Celaru.

Sătenii vor să o alunge

Localnic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Racz Nadia Florentina, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bi

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 2 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 2 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum o ora
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 4 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

CEDO a condamnat România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

G4Media acum 53 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru cri

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°