După revolta pornită din faţa casei pastorului Laszlo Tokes, confruntările timişorenilor cu miliţia din Piaţa Maria şi sediul Judeţeanului de Partid, apoi măcelul pornit de armată, pe 20 decembrie 1989, peste 150.000 de oameni sărbătoreau victoria.
Pe 17 decembrie, la comanda lui Nicolae Ceauşescu, armata a deschis focul împotriva manifestanţilor „pentru a restabili ordinea”.
S-au dus lupte grele în Calea Girocului, unde sunt cucerite tancurile de către manifestanţi, iar apoi a urmat ofensiva de recuperare a lor de către armată. Sunt împuşcaţi oameni în Calea Lipovei, Calea Aradului, în Piaţa 700, în Piaţa Operei, Piaţa Libertăţii, la Podul Decebal şi în alte zone din oraş.
A fost o noapte însângerată în care au murit peste 40 de persoane. Următoarea zi, Timişoara arăta ca un oraş asediat. Magazine distruse, incendiate, sticle sparte şi urme ale bătăliei din seara precedentă. Blindatele, tancurile şi camioanele armatei se aflau pe străzi, cordoane de soladaţi înarmaţi şi miliţieni păzeau centrul, iar securiştii mişunau mai mulţi ca niciodată în oraş. Convorbirile telefonice erau întrerupte!
Morţi furaţi din spital
În noaptea de 18 spre 19 decembrie, din Spitalul Judeţean sunt sustrase cadavrele celor ucişi. La ordinul Elenei Ceauşescu, se desfăşuară operaţiunea „Trandafirul”. Cadavrele sunt transportate în secret, cu autoizotermă de Comtim, la Bucureşti, unde vor fi arse la crematoriul „Cenuşa”. Cenuşa lor a fost aruncată într-un canal la Popeşti Leordeni. Familiilor celor dispăruţi trebuia să li se spună că rudele lor au fugit peste graniţă.
În acele zile de decembrie tot oraşul fierbea. Veştile au circulat cu mare viteză. Se zvonea că au fost împuşcaţi sute şi mii de oameni. Ura timişorenilor faţă de regimul comunist era nemărginită. Nimeni nu mai concepea că nu va cădea comunismul.
