Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Tatuatori din toată lumea au făcut senzaţie la Sibiu

Publicat in Adevarul, duminică 24 iunie 2012 ·

Convenţia de tatuaje de la Sibiu este cel mai mare eveniment de gen din Europa de Est şi a adus în faţa publicului peste 50 de artişti tatuatori.

Turişti din toată lumea s-au adunat în week-end la Sibiu, oraş care s-a transformat, timp de trei zile, în capitala mondială a tatuajelor. Peste 50 de artişti din toate colţurile lumii, din Europa până în Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă sau Tahiti, s-au reunit în urbea de pe Cibin la cea de-a patra ediţie a Transilvania Tatoo Expo, cel mai important eveniment de acest gen din Europa de Est.

De la tatuajele tribale la Chuck Norris

De departe unul din standurile cu cei mai mulţi vizitatori a fost cel al tatuatorilor din Noua Zeelandă. Aceştia fac modele tradiţionale maori, la care folosesc şi acum o tehnică veche de sute de ani. Lucrează cu dălţi de os şi beţe de lemn, iar rezultatele sunt spectaculoase.

„Folosim instrumente tradiţionale, şi maşina dar în primul rând instrumentele tradiţionale. Am învăţat pe insulă, de la cei de acolo. Tehnica e diferită, oamenii sunt surprinşi, nu cunosc tatuajele tradiţionale, dar le place când văd ce facem de fapt”, a povestit Matea, un tatuator maori.

Unul din cei mai cunoscuţi tatuatori ajunşi la Sibiu a fost americanul John Montgomery, artist recunoscut în lumea întreagă pentru creaţiile sale.

John spune că, pe lângă modelele clasice, a avut parte mai tot timpul şi de cereri ciudate, dar şi de clienţi de toate vârstele

„Fac de toate, am cereri ciudate tot timpul. De exemplu, am avut solicitări de la oameni care vor fotografii cu zombie. Iar cei care vin la mine, pentru tatuaje, sunt de toate vârstele, am avut şi clienţi de 85 de ani”, spune Montgomery.

Cea mai bună reclamă pentru creaţiile artistului american o reprezintă chiar soţia sa, Terri, care are braţele, picioarele şi spatele acoperi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 55 minute
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Aripa armată a Hamas face apel la o escaladare pe toate fronturile împotriva Israelului

Ziare.com acum 21 minute
La 200 de zile de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, în Fâşia Gaza, la 7 octombrie, Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor armate al-Qassam ale Hamas, a făcut apel, într-un discurs televizat, la o escaladare pe toate fronturile,

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 3 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 5 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 4 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°