Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business Report: Bursierii Guvernului Romaniei, bursierii nimanui; Cristian Sima paraseste conducerea VES Sighisoara; Tot ce trebuie sa stii ca turist in Bulgaria, iar noul Porsche 911 Turbo vine in toamna de la 145.000 de euro

Publicat in HotNews, sâmbătă 8 august 2009 ·

Bursierii Guvernului Romaniei, bursierii nimanui. Programul Bursa Speciala „Guvernul Romaniei” (BSGR), in care statul a investit peste 6 milioane de euro, este practic blocat de un an de zile, pentru ca noua guvernare nu a validat, conform legii, membrii comisiei care gireaza programul. In lipsa avizelor comisiei, mai multi tineri bursieri se afla in situatia de a-si intrerupe studiile in strainatate in aceasta toamna, scrie Capital.

Cehia, tara cu cel mai mare consum de bere per capita, nici nu a auzit de PET. In Romania berea in plastic a ajuns la 50% din vanzari dupa zece ani de la lansare. Berea la PET (ambalaj de plastic), care a revolutionat piata berii din Romania ajungand sa detina o cota de aproape jumatate din consumul national, este de fapt o mare necunoscuta pentru tarile din vestul Europei. Astfel, pentru majoritatea producatorilor europeni, PET-ul nu este altceva decat „un ambalaj care nu mai exista in piata" sau un „segment, atat de mic incat nici macar nu realizam statistici separate", scrie Ziarul Financiar.

Cristian Sima paraseste conducerea VES Sighisoara. Cristian Sima, presedintele societatii de brokeraj WBS Holding, a demisionat, la 1 august, din functiile de presedinte si de membru al Consiliului de Administratie al VES Sighisoara, companie care produce articole din metal. Postul sau este ocupat de Alexandru Farcas, scrie Evenimentul Zilei.

Power Net Consulting: In 2010 criza va lovi in plin, insa segmentul de software va continua sa creasca. Segmentul de software este mai putin vulnerabil in fata efectelor crizei economice si va continua sa creasca in urmatorii doi ani, chiar daca nu cu acelasi avant ca pana acum, este de parere Eduard Dimitriev Gradinescu, seful companiei furnizoare de solutii informatice integrate Power Net Consulting, care sustine intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro ca actualul cont

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum o ora
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum 30 minute
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar. DNA a dispus prelungirea măsurii asupra președintelui suspendat al CJ Prahova

Ziare.com acum 2 ore
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

Două cutremure s-au produs joi dimineață, în România. Orașele unde au fost resimțite cel mai puternic FOTO

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional pentru Fizica Pământului anunță că două cutremure slabe s-au produs, joi dimineaţă, 28 martie, în zona Moldovei. Primul dintre acestea, cu magnitudinea de 3,3 a avut loc în judeţul Neamţ, iar al doilea, cu magnitudinea 2,4, s-a p

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 3 ore
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Vremea

București
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

16°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale