Locuiesc în zonă şi, fără să vreau, în zilele când se taie porcul eu mă gândesc că a mai trecut încă un an şi noi nu ştim ce s-a întâmplat atunci. Şi atunci eram reporter, o meserie cu care voi fi mândru să plec oriunde, şi s-a întâmplat să fiu acolo.
Eu nu credeam că “Epoca Ceauşescu" s-ar putea încheia. Trăiam doar ca să treacă timpul. În 21 decembrie am simţit că îmi cresc aripi. Aveam doar 35 de ani. La acel timp nu existau aspiraţii materiale. Haine, maşini, ceasuri sau vile erau în serialul Dallas, oricum erau foarte departe. Nici nu ştiam că mi s-ar putea întâmpla ceva spre bine, dar am stat, acolo în Piaţă să protestez.
Mă plimb pe aceleaşi străzi. Când se înserează îmi este frică de ele. Sunt cotloane unde au fost bătuţi oameni, sau înghesuiţi, sau ameninţaţi. De cine ? De către cineva cenuşiu, care ne conduce pe noi românii.
Atunci prin toată Piaţa erau nişte rebeli şi nişte oameni de bine. Deşi îmi dau seama că noi merităm o soartă mai bună, vad că sunt şerpii ăştia între noi.
Eu am fugit când au început să tragă. Dar am şi văzut, dintr-un apartament unde mă ascunsesem, cum au spălat sângele de pe asfalt.
Probabil că la GIGCC, adică la Grupul Intreprinderilor pentru Godpodărie Comunală există un proces verbal pentru câtă apă s-a consumat pentru a şterge sângele. Eu am în corp mirosul şi frica de atunci. Mi se pare că cei de vârsta mea au obosit să mai caute un adevăr.
Altfel sunt atâţia tineri, care ar putea face asta. Pentru că unii apropiaţi ai lor au fost călcaţi în picioare şi bocăniţi în sânge, nu pe vremea lui Stefan cel Mare,ci acum recent, pe 21 decembrie 1989.
