Vladimir Tismăneanu: „Hugo Chavez se doreşte educatorul lui Barack Obama.”
În „Washington Post” din 21 aprilie 2009, un articol de Eugene Robinson, proaspăt laureat al Premiului Pulitzer, despre gestul aiuritor al lui Chavez la întâlnirea din Trinidad cu Obama. Cu acel prilej, jucând rolul de guru intelectual autodesemnat, apostolul neo-bolivarismului histrionic i-a oferit în dar preşedintelui SUA cartea jurnalistului stângist Eduardo Galeano, „The Open Veins of Latin America”. Evident, este vorba de o sfidare cât se poate de explicită. Cartea lui Galeano (volum publicat în anii 1980 şi la Editura Politică) este un manifest al celui mai dezolant antiamericanism, o sinteză a legendelor autovictimizante ale revoluţionarismului „tercermundist”.
Pentru Galeano, ca şi pentru atâţia frenetici „izquierdistas”, Statele Unite reprezintă execratul capitalism, demonizatul „consens neoliberal”, Leviathanul absolut, o putere mercantilă, vorace şi rapace, lipsită de suflet, de compasiune, de altruism. Robinson notează faptul că Barack Obama nu a reacţionat nici la provocarea lui Chavez, nici la discursul furibund antiamerican al sandinistului impenitent Daniel Ortega. Scrie Robinson: „Chavez, Ortega şi alţi câţiva... au dat un spectacol de grosolănie. O scânteiere de mânie prezidenţială venită din partea lui Obama ar fi fost adecvată momentului”. De pildă, mă gândesc, să-i fi oferit lui Chavez o copie a „Arhipelagului Gulag” de Soljeniţân.
Mai ales că, la un moment dat, în timpul campaniei electorale, Obama l-a menţionat pe autorul „Primului cerc” printre scriitorii săi favoriţi. În săptămânalul „The New Republic”, din 1 aprilie 2009, eseistul şi istoricul mexican Enrique Krauze, editorul revistei „Letras Libres”, semnează un excepţional articol despre „The Shah of Venezuela: The Ideas that Keep Hugo Chavez in Power, and Their Disastrous Conseq