Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Astăzi debutează „Săptămâna bărbaţilor la Teatru”

Publicat in Adevarul, duminică 14 martie 2010 ·

Începând de azi şi până în 20 martie, biletele bărbaţilor la Teatrul Naţional vor costa doar 1 leu. Teatrul Naţional le acordă bărbaţilor atenţia cuvenită, pregătindu-le „Săptămâna bărbaţilor la Teatru”, cu bilete la preţ redus.

Azi începe „Săptămâna bărbaţilor la Teatru”, în care Trupa „Liviu Rebreanu” îi răsfaţă pe domnii din Târgu-Mureş cu o săptămână specială în care sunt programate 6 spectacole. După „Săptămâna de onoare pentru doamne”, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, le acordă şi bărbaţilor atenţia cuvenită. Astfel, de azi şi până sâmbăta viitoare, biletele bărbaţilor la piesele de teatru vor costa un singur leu, astfel că doamnele pot profita de ocazie şi îi pot invita pe domni la Naţional. Cu generozitate, aceştia vor plăti cu drag biletul întreg al doamnelor, care va costa 15 lei, ca şi până acum. „Ca şi la „Săptămâna de onoare pentru doamne”, beneficiarii, care vor fi de această dată bărbaţii, vor plăti un leu pe bilet, condiţionaţi de participarea alături de partenerele lor, care vor plăti pentru un bilet 15 lei. Aceste 6 spectacole puse în scenă în decurs de o săptămână reprezintă un record pentru Teatrul Naţional, având în vedere că doar Trupa Liviu Rebreanu le va pune în scenă”, ne-a declarat Vlad Rădescu, directorul Teatrului Naţional.

Piese de teatru pe alese

Cele şase spectacole oferite bărbaţilor la preţ promoţional sunt, în ordine: „Butoiul cu praf de puşcă”(astăzi, ora 19.30, în Sala Mare n.r.) şi „Anonimul Veneţian”(astăzi, ora 20.00, Sala Mică n.r.), „Krum”(marţi, ora 19.30, la Sala Mare n.r.), „Scandal la Operă”(joi, ora 19.30, la Sala Mare n.r.), „Domnişoara Nastasia”(vineri, ora 20.00, Sala Mică n.r.) şi „Colonia Penitenciară”(sâmbătă, ora 19.30, Sala Mare n.r.), care va încheia campania sub motto-ul „Fii tare!Hai la Teatru” Nu doare!”. „Îi aştept pe bărbaţi la spectacole, deoarece în acest mod vor avea parte şi ei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 32 minute
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 3 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său: „Pentru noi, este un simbol”

G4Media acum 55 minute
Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AF

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 3 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 54 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°