Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grevă japoneză, mâine, în şcoli, în semn de solidaritate cu studenţii. Liderul elevilor, clujeanca Iulia Miron: „Educaţia reprezintă o investiţie, nu un cost“

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, clujeanca Iulia-Flavia Miron, spune că mâine, 13 noiembrie, elevii vor intra în grevă japoneză în semn de solidaritate cu studenţii. Şcolarii cer, şi ei, alocarea a 6% din PIB pentru educaţie.

Consiliul Naţional al Elevilor anunţă că mâine, 13 noiembrie, va avea loc o grevă japoneză în şcoli. Elevii vor purta asupra lor banderole albe, în semn de protest pentru subfinanţarea sistemului educaţional, iar în unele judeţe vor lua parte proteste, alături de studenţi, după orele de curs.

„Educaţia reprezintă o investiţie, nu un cost, fiind cea mai importantă resursă pentru societate.

Criza economică, nivelul scăzut de trai, creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor, situaţia clasei politice la nivelul ţării reprezintă doar o parte dintre consecinţele neadaptării sistemului educaţional la nevoile socio-economice actuale.

Elevii sunt beneficiarii direcţi ai sistemului educaţional, cei care se supun normelor prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, în timp ce Guvernul nu îşi respectă propriile asumări şi angajamante faţă de aceştia şi de sistemul educaţional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educaţie.

Educaţia este considerată ca fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător. Trebuie să ne conformăm normelor europene, iar creşterea finanţării pentru educaţie reprezintă calea spre dezvoltarea unei societăţi puternice“, susţine preşedintele elvilor din România, Iulia-Flavia Miron.

Principalele revendicări ale elevilor sunt:

Dotarea corespunzătoare a unităţilor de învăţământ. Există numeroase cazuri în care şcolile nu au autorizaţie sanitară de funcţionare şi nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale. În mediul rural, există încă şcoli cu toalete în curte şi fară apă potabilă. De asemenea, în unele situaţii, condiţiile termice în cadrul unită

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum o ora
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 36 minute
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum o ora
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum o ora
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Fost inspector şef adjunct la ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită

Mediafax acum 17 minute
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Racz Nadia Florentina, la data faptelor inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bi

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 3 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice

Press Alert acum o ora
Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, susține Ministerul Muncii, care anunță lansarea unei platforme electronice destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice. Potrivit unui comunicat al Mi

Un tânăr de 18 ani din Teleorman a fost arestat preventiv pentru viol. Victima are 67 de ani

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi c

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°