Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Savantul Nicolae Vaschide, o stea a ştiinţei româneşti care a strălucit printre străini

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Buzăul a dat lumii un remarcabil om de ştiinţă, pe Nicolae Vaschide, întemeietor al psihologiei româneşti şi promotor al psihologiei experimentale. Ca în multe alte cazuri, posteritatea din spatiul românesc nu i-a acordat acestuia atenţia cuvenită, proporţională cu valoarea realizărilor sale în plan ştiinţific. În timpul vieţii, a câştigat rapid respectul comunităţii ştiinţifice din Franţa, conjunctură care i-a favorizat cariera.

Nicolae Vaschide s-a născut pe 5 decembrie 1873, în familia unui renumit negustor buzoian al acelor vremuri, State Vaschide. A copilărit într-o gospodărie de pe strada Carol I, care a devenit ulterior strada Independenţei.

”Oraşul număra atunci cu puţin peste zece mii de locuitori, în marea lor majoritate mici comercianţi. Pe strada Carol (astăzi Independenţei) la 5 decembrie 1873, în casa lui State Vaschide veni pe lume un băiat, pe care părinţii îl creştinară sub numele Nicolae. Acesta avea să devină, prin ani, nu doar o mândrie a Buzăului, ci şi a tânărului Regat al României”, scrie într-o lucrare a sa publicistul buzoian, Nicolae Peneş, membru al Academiei Române.

După terminarea cursului primar, părinţii l-au înscris la gimnaziul “Tudor Vladimirescu”, astăzi Colegiul Naţional B.P.Hasdeu, instituţie al cărei director era renumitul profesor Basil Iorgulescu. Acesta şi-a dat repede seama de capacităţile intelectuale ale elevului Vaschide şi a decis să-l îndrume spre liceul “Sf. Sava” din Bucureşti. Ulterior, Nicolae Vaschide s-a înscris la Facultatea de litere şi filosofie a Universităţii din Bucureşti. Teza de licenţă, “Senzaţiile vizuale”, a susţinut-o pe data de 10 iulie 1895, fiind premiată din Fondul Hilel.

Aici şi-a câştigat reputaţia de student conştiincios. Nicolae Vaschide a reuşit să pătrundă adânc în filosofia lui Descartes, Kant, Nietzsche sau Schopenhauer şi,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum o ora
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 2 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Alte două decese din cauza rujeolei, raportate în ultima săptămână/ Este vorba despre un tânăr din Argeş şi de o femeie din Bucureşti, ambii având şi alte afecţiuni

News.ro acum o ora
Alte două decese cauzate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani din judeţul Argeş şi de o femeie de 59 de ani din Bucureşti. Ambii aveau ş

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 3 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 6 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 9 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum 2 ore
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Vremea

București
acum

18°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

19°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale