(A. Toma reloaded) La începutul lunii iulie a.c., ziarul Adevărul a organizat, prin dna Melania Mandas Vergu - unul dintre puţinii jurnalişti dedicaţi, în cunoştinţă de cauză, problematicii educaţiei în România -, o dezbatere, cu tema "Reforma manualelor şcolare şi inconsecvenţa politicii educaţionale". Moderator, dl C. T. Popescu; de-a stînga sa, dl ministru Athanasiu; de-a lungul mesei din faţă, editori (în principal) sau persoane care, în ultimii ani, într-o formă sau alta, s-au implicat în încă nespusa pînă la capăt poveste a manualelor zise alternative - de fapt, corect, opţionale. Ei bine, odată ajuns aici, trebuie să prezint un personaj care s-a insinuat - nechemat, neinvitat - în această dezbatere, aşa cum, de altfel, se insinuase la un moment dat şi în marea literatură română. Numele său este A. (Alexandru) Toma. Pentru cei care erau tineri la începutul anilor '50, A. Toma era (predat ca) o culme a literaturii realist-socialiste, un "nou Eminescu" al proletariatului ş.a.m.d.; pentru cei care sînt tineri în zilele noastre, numele nu mai spune nimic - spre binele, cred, puştanilor de azi. Pentru aceştia din urmă, o recapitulare aşadar: A. Toma se născuse în 1875 şi împletise, de tînăr, lupta socialistă şi poezia; biografia sa revoluţionară şi biografia sa literară aveau să fie, spre finele anilor '40, în egală măsură cosmetizate de către regimul comunist autohton. De ce tocmai A. Toma? Lucian Boia explică foarte bine: "Era căutat un clasic în viaţă, susceptibil de a fi aşezat pe acelaşi plan cu Sadoveanu în materie de proză. (...) Didacticismul şi limbajul accesibil al creaţiilor sale erau (...) calităţi indispensabile ale formulei realist-socialiste. Nu poate fi ocolită în această discuţie nici originea evreiască a poetului, într-o perioadă cînd recursul la «alte naţionalităţi» părea noilor stăpînitori metoda ideală de zdrobire a tiparelor culturale tr