Clujeanul a construit pe o suprafaţă de un hectar, împreună cu familia sa, o grădină scoasă parcă din poveşti. A vrut să aibă propria grădină din spatele casei, însă în cele din urmă, Gavril Mocean a creat un mic colţ de rai.
Deasupra construcţiilor care continuă să invadeze fiecare centimetru de verdeaţă din Cluj-Napoca, în colonia Becaş din sudul municipiului, cei doi soţi, împreună cu fata şi băiatul lor, au construit de-a lungul anilor o mică grădină botanică, în care au plantat zeci de specii de plante rare.
Departe de poluare şi de zgomot
„Fiecare zi e o sărbătoare”, spune Gavril Mocean, în vârstă de 66 de ani. Aceasta este concluzia pe care a tras-o fostul inginer peisagist după zece ani de muncă, atunci când a început totul. În 1993 a cumpărat terenul ce se întinde spre orizont, pe dealuri şi prin văi, pe o suprafaţă de un hectar. A luat totul de la zero. „Am vrut să scap de oraş, de poluare şi de zgomot”, adaugă acesta.
Ce a realizat este spectaculos. Două mici dealuri, presărate cu plante colorate şi zeci de specii de brazi sunt despărţite de o vale unde au amenajat trei lacuri artificiale, care sunt umplute natural de pârâul ce traversează grădina. Nici peştii nu lipsesc, cu toate că seceta a secat în mare parte cele trei oaze.
Dintr-un hamac amplasat pe unul dintre dealurile de deasupra văii, Gavril Mocean are parte de o privelişte de nedescris. Privind în jos, imaginea îl face să ofteze. „E un motiv care mă determină să vreau să fac lumea mai frumoasă”, şopteşte pasionatul proprietar al micului Eden.
Primul pas au fost trandafirii
Totul a pornit de la pasiunea pentru trandafiri. Bărbatul a lucrat la grădină ani întregi, investind timp şi dăruire pentru a crea un spaţiu de relaxare la care visa demult. Fost inginer peisagist, acum pensionar, Gavril Mocean continuă să aibă