Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos se zgârceşte la preţul parcării de la Hilton

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Reprezentanţii primăriei spun că sunt dispuşi să-i închirieze locurile de parcare lui George Copos, pentru Hotelul Athenée Palace Hilton, dar nu au reuşit să se înţeleagă cu acesta la preţ. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

În plus, există şi un vid legislativ pe care trebuie să-l rezolve departamentul „venituri” din cadrul Primăriei Generale.

Hotelul aflat în proprietatea Ana Hotels, compania lui George Copos, a rămas fără locuri de parcare, după ce municipalitatea a reziliat contractele a 11 parcări administrate de firma Dalli. În urma unui control din partea Ministerului Turismului, proprietarii hotelului au fost somaţi să depună din nou dosarul de autorizare pentru a obţine clasificarea de cinci stele. Fără locuri de parcare, acest lucru nu va fi posibil.

În timp ce Copos susţine că „a chemat primăria în judecată”, pentru că ar fi refuzat să-i închirieze parcarea, reprezentanţii autorităţii locale spun că au existat numeroase discuţii, dar cele două părţi nu s-au înţeles la preţ. „Există o taxă pe care noi o avem pentru toate parcările din Capitală, de 1,5 lei/oră/loc. Am înţeles că George Copos şi-ar dori un preţ mai mic”, a afirmat Mircea Raicu, viceprimar al Capitalei. Pe lună, preţul este de 100 de euro/loc de parcare.

Ana Hotels contestă rezultatele controlului de la minister

În afară de problema preţului, în interiorul instituţiei există discuţii şi cu privire la cadrul legislativ prin care se poate face închirierea. „Este un vid legislativ - pe de o parte, avem o hotărâre de guvern, pe altă parte, o hotărâre de consiliu. Vom discuta pentru a găsi o soluţie convenabilă pentru toată lumea. Nimeni nu se opune închirierii”, susţine Mădălin Dumitru, şeful Direcţiei Generale de Infrastructură şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Capitalei.

Pe de altă parte, Copos este de părere că preţul c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 41 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 12 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°