În locul unui mesaj de stabilitate care să încheie criza politică, premierul a ales, la primele interviuri de după referendum, să continue războiul cu Băsescu şi să excludă orice colaborare cu preşedintele.
Premierul Victor Ponta a oferit, luni seară, primele sale interviuri după referendumul de demitere a preşedintelui, organizat duminică. Invitat, pe rând, la Realitatea TV şi România TV, prim-ministrul a vorbit despre toate subiectele fierbinţi ale momentului, remarcându-se printr-un ton agresiv şi prin noi atacuri la adresa lui Traian Băsescu. Vă prezentăm cele mai importante declaraţii făcute de Victor Ponta.
„Băsescu nu e preşedintele meu. Până acum l-am acceptat, chiar dacă nu l-am votat. O să fac tot posibilul să nu interferez cu Domnia Sa în niciun fel, dacă Curtea Constituţională decide ca el să se întoarcă la Cotroceni. Un preşedinte care nu are nici guvern, nici majoritate parlamentară, se duce la Bruxelles ca să se plimbe, nu să reprezinte România. La CSAT nu voi participa. Dacă are acte importante, poate să mi le trimită şi le semnez.
Eu nu am ce să discut cu domnul Băsescu. Dar să fie clar: eu nu voi bloca funcţionarea instituţională. Dar un om care, dincolo de faptul că mi-a spus că-s puşcăriabil, e atât de incoerent reprezintă un pericol pentru România. Vreau să stau cât mai departe de el."
„Domnul Băsescu e o ruşine pentru România şi nu mă poate obliga nimeni să mă afişez cu ruşinea României. E un preşedinte ilegitim şi orice afişare a mea cu el l-ar legitima."
„M-a deranjat şi m-a iritat faptul că premierul maghiar Viktor Orban a fost un agent de campanie al domnului Băsescu. Prim-ministrul Viktor Orban a luat sâmbătă partea domnului Băsescu, nu i-aş fi dat atât de multă importanţă dacă nu s-ar fi observat lipsa cetăţenilor români de etnie maghiară de la vot."
„A existat un moment când am