Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crişul Oradea face legea în poloul românesc

Publicat in Pro Sport, vineri 22 iunie 2012 ·

Poloul românesc se înclină din ce în ce mai mult spre partea de nord vest a ţării. Adică, spre Oradea. Dacă titlul în Superliga seniorilor a fost confiscat în ultimii şase ani de CSM Digi Oradea, lucrurile încep să curgă pe un făgaş asemănător şi la juniori. Sezonul acesta, Crişul Oradea a câştigat detaşat titlul la juniori I (sub 19 ani), la o diferenţă de zece puncte faţă de următoarea clasată, Triumf Bucureşti, şi se îndreaptă spre un deznodământ asemănător şi la juniori II (sub 17 ani). "Avem un proiect foarte bun, pe care-l urmărim de la iniţiere până la seniori. Avem echipe la fel de puternice şi la copii, şi la juniori III", spune Dorin Roşca, organizator de competiţii atât la CSM (clubul primăriei), cât şi la Crişul (club departamental, în subordinea ANST).

Toţi elevii din clasa a II-a fac înot la Oradea

Structurat foarte bine şi susţinut de oficialităţile locale, poloul este sportul numărul unu la Oradea. Primăria a demarat anul acesta un program prin care toţi elevii din clasele a II-a din oraş fac obligatoriu ore de înot. De aici apar viitorii practicanţi de de polo. "La noi există o complementaritate între antrenori. Există un singur proiect la care toţi contribuie. Câştigăm titluri, dar pentru noi nu sunt atât de importante. Nu se taie capete pentru ratarea podiumului. Important este să creştem jucători pentru echipa mare. Vrem ca peste câţiva ani să avem o echipă de seniori formată din jucători crescuţi de noi", explică Roşca.

Puştii de la Crişul, locul 4 în Superligă

La doi paşi de graniţă, Oradea a avut mereu avantajul vecinătăţii cu Ungaria, o forţă a poloului. De mici, bihorenii joacă frecvent în ţara campioanei olimpice, acumulând experienţă. Anul trecut, Crişul, club condus de Ionel Bungău, a mai luat o decizie bună: a înscris echipa de juniori în Superligă, iar puştii au reuşit să se califice în play-off, alături de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 32 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 3 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°