Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefa asigurărilor, plan diabolic împotriva sinistraţilor

Publicat in Adevarul, miercuri 10 august 2011 · ·

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CAS), Angela Toncescu, a încălcat grosolan legea, emiţând un ordin prin care umflă conturile asiguratorilor care se bucură de obligativitatea poliţelor pentru case. 147 de milioane de euro obţin anual asiguratorii de pe urma poliţelor obligatorii pentru case. Ei iau bani fără să plătească despăgubiri în zonele de risc. Înşelătoria e girată de Interne.

Prin Legea asigurării obligatorii a locuinţelor, 6,2 milioane de români plătesc anual câte 20 de euro. Lor li se adaugă alţi aproximativ 2,1 milioane de proprietari care au case din chirpici şi achită 10 euro pe an. Cu alte cuvinte, cele câteva firme care încheie astfel de asigurări obţin anual, fără niciun efort, aproape 147 de milioane de euro.

Asiguratorii sunt organizaţi în firma PAID SA (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale). Societatea respectivă este controlată de trei companii de asigurări: Astra, Groupama şi Clal, cu câte 15 procente, şi de alte 10 firme care au câte 5,5 procente.

Dar, chiar dacă obţin cele 147 de milioane de euro, cele câteva firme vor şi mai mult. Vor să nu plătească despăgubiri pentru sute de mii de români care au case în zone cu risc de surpare. Chiar dacă aceşti oameni au autorizaţii legale de construcţie, asiguratorii nu vor decât să le ia banii fără să-i despăgubească.

CITIŢI ŞI:

„Baronii" gălăţeni ai asfaltului pregătesc un nou "tun". Miza este 40 de milioane de euro, pentru refacerea şoselelor din Vrancea

Escrocherie din condei

Interesul celor câtorva firme de asigurări implicate în asigurările obligatorii pentru case este servit chiar de Angela Toncescu (58 de ani), şefa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CAS), instituţie care are menirea de a interzice jocurile ilegale ale asiguratorilor. Ea a emis un ordin în slujba asiguratorilor, prin care li se acc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 2 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 5 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Meteorologii anunţă un weekend cu temperaturi de VARĂ, în mai multe zone ale României. Ce valori sunt așteptate

Gandul acum 4 ore
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunţat prognoza meteo actualizată pentru următoarea perioadă. Potrivit acesteia, în mai multe zone din România, temperaturile vor ajunge şi la 27°C. „Cele m

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 10 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale