Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce s-a montat Arturo Ui la Odeon?

Publicat in Adevarul, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Pornind de la o carte. Adesea, în cărţile şi eseurile sale profesorul bucureştean Lucian Boia ne-a atras atenţia că, în realitate, nu învăţăm nimic din istorie. Aceasta nu înseamnă însă că acumulările trecutului nu se răsfrâng asupra prezentului şi asupra noastră, că nu decontăm deloc la preţ redus ceea ce a fost rău în el.

Poate tocmai spre a ne ajuta să devenim ceva mai înţelepţi şi, astfel, să ajungem să plătim un preţ mai mic pentru greşelile de azi care sunt rodul unor greşeli din trecut a scris Lucian Boia „De ce este România altfel?”

E vorba despre un eseu apărut în seria de autor a editurii Humanitas, despre o carte lansată la Târgul de carte din această toamnă de la Bucureşti, o carte repede devenită bestseller ( a fost urgent nevoie de un al doilea tiraj), o carte despre care toată lumea vorbeşte.

Nu intenţionez, acum şi aici, o recenzie a volumului profesorului Boia. O voi face în spaţiul rubricii Explorări pe care o deţin la revista de cultură Familia din Oradea. Mă mulţumesc doar cu câteva consideraţii sumare. Cu siguranţă, „De ce este România altfel?” nu înseamnă o carte de natură să fie pe placul celor ce agreează mistificările istorice de tot felul, prezentarea momentelor istoriei naţionale româneşti în tonul epopeii supradimensionate, scrisul istoric pe sugativă, cu stiloul alimentat cu cerneala grandilocvenţei şi nu cu cea a adevărului.

„De ce este România altfel?” este o carte la antipodul istoriei de parastas, denunţată de regretatul Vlad Georgescu în Politică şi istorie - Cazul comuniştilor români, un eseu în urma redactării căruia autorul său a fost arestat şi anchetat şi, mai apoi, silit să-şi părăsească ţara, să se refugieze mai întâi în America şi, mai apoi, în Germania, la München, unde va conduce până în 1988 Departamentul Românesc al Europei libere.

Cartea profesorului Boia poate fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum 28 minute
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 15 minute
Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu, azi, 18 aprilie 2025. Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pentru a se introduce în cauză şi a se cita F

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum o ora
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum 2 ore
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Șeful diplomaţiei UE avertizează că atacul Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza

Ziare.com acum 52 minute
Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a avertizat miercuri, 17 aprilie, că atacul de sâmbătă al Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza, transmite DPA. Josep Borrell mai condamnă violenţa coloniştilo

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum o ora
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum 29 minute
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Trei ucraineni, DISPĂRUȚI în munții din Maramureș/„Sunt în hipotermie”

Gandul acum 39 minute
Trei cetățeni ucraineni, de 27, 45 și 46 de ani, sunt căutați de salvatorii montani din Maramereș în zona vârfului Șerban. Doi dintre ei sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul. A nins în munții din Maramureș În zonă este zăpadă, iar config

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum o ora
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°