Ediția de ieri de la Dănuț S.R.L a avut-o invitată pe Elena Gheorghe, în ultima apariție televizată a vedetei înainte de a deveni mămică. Sursa: HEPTA
Deși echipa lui Dan Bittman și-ar fi dorit-o pe îndrăgita cântăreața în ediția aniversară de 8 ani, programată duminică 13 noiembrie, Elena a preferat să vină acum, gândindu-se că starea sănătății ar putea să o împiedice să mai ajungă în emisiune.
Ediția de ieri de la Dănuț S.R.L a avut-o invitată pe Elena Gheorghe, în ultima apariție televizată a vedetei înainte de naștere.
Sarcina avansată a cântăreței, doar trei săptămâni înainte de termen, nu s-a văzut pe scena de la „Dănuț S.R.L.”. Elena a cântat, a dansat pe tocuri de 10 cm, iar rochia, inspirat aleasă, a reușit să ascundă foarte bine burtica. Nici pauza publicitară nu i-a permis Elenei să se odihnească.
A repetat melodiile alături de trupă (în emisiune se cântă live) și chiar a și dansat puțin cu publicul ce invadase platoul. Deși foarte atentă cu silueta, cântăreața nu a rezistat tentațiilor culinare și a gustat din ciupercile pregătite de bucătarul Antonio Pasarelli. După cum spun medicii, băiețelul Elenei și al sotului sau, Cornel, se va naste la începutul lunii decembrie a acestui an, iar tânăra mămică a anunțat că se va întoarce pe scenă de Revelion, deoarece are deja programate câteva concerte.