Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au pus lista pe ţambal! Toată lumea de la Dinamo spune că lista cu indezirabili a lui Bonetti nu a existat

Publicat in Pro Sport, vineri 8 iunie 2012 · ·

A doua eră "Bonetti" la Dinamo se poate traduce până acum într-o Cupă a României câştigată şi în multe neînţelegeri. După ce la şedinţa de miecuri seară tehnicianul italian a prezentat o listă cu opt jucători pe care nu şi i-ar mai dori în viitorul sezon, ieri, Badea, Borcea, Săvulescu şi acelaşi tehnician italian s-au întrecut ieri în dezminţiri după ce toată presa centrală a preluat ştirea prezentată exclusiv de prosport.ro.

"La Dinamo nu există liste albe sau negre. Întâlnirea de la club a fost strict între antrenori şi membrii staff-ului tehnic. Bonetti a prezentat străinii pe care îi vizează", a fost începutul discursului oficial oferit în mai multe părţi ieri de dinamovişti, după ce ProSport a publicat lista jucătorilor de care Dario Bonetti vrea să scape. Autorul era Nicolae Badea, iar reacţia preşedintelui CA al "câinilor" era menită să-i liniştească pe Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Bălgrădean, Luchin, Moţi, Pulhac, Strătilă şi Platini, nominalizaţii antrenorului. Câteva ore mai târziu, a venit şi replica italianului,. "A fost o întâlnire între noi, tehnicienii", a spus Bonetti într-un interviu pentru site-ul oficial al lui Dinamo".

Reacţiile lui Dragoş Săvulescu şi a lui Borcea, cel care a spus că nici Mourinho nu poate da afară jucători precum cei opt nominalizaţi în deja celebră listă neagră au primit răspunsul de la Victor Becali, deja cunoscut contestatar al lui Bonetti. Impresar a şapte dintre cei opt fotbalişti de care Bonetti vrea să scape, impresarul a dat cărţile pe faţă într-un dialog public televizat cu Cristi Borcea. "Să nu ne mai ascundem după deget! Hai să dăm carţile pe faţă!", a fost îndemnul impresarului către preşedintele executiv.

Vreau să neg oficial această informaţie. E adevărat că au fost nişte discuţii cu Dario Bonetti, dar în legătură cu întărirea lotului. Dacă am fi avut nişte jucători d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 6 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 11 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 10 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 10 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 7 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 9 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 5 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

4°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°