Bogdan Adrian Lefter are monumente modelate de el în pieţe urbane de pe tot mapamondul, doreşte să creeze pentru oraşul său, însă nu găseşte nicio portiţă deschisă către autorităţile locale. Recent, tânărul artist a reprezentat România la cea de-a 12-a ediţie a celui mai important simpozion de sculptură din lume, găzduit de oraşul chinez Changchun.
Buzoianul Bogdan Adrian Lefter a participat la concursul din China alături de artişti din 104 ţări. S-a detaşat de ceilalţi prin complexitatea şi dimensiunile lucrării, intitulată „Rhino” (rinocer). Înaltă de 3,3 metri şi o lungime de 5,5 metri, monumentul românului i-a impresionat atât pe organizatori, cât şi pe colegii de competiţie. Publicul chinez a fost impresionat mai ales de mesajul transmis de artist, acesta fiind un semnal de alarmă asupra pericolului dispariţiei multor specii de animale, inclusiv rinocerul, din cauza vânătorilor brutale şi necontrolate.
Timp de două luni, Bogdan a lucrat la structura metalică şi la modelajul din lut, după care a reprodus un mulaj din fibră de sticlă. La final, lucrarea va fi turnată în bronz şi va rămâne în parcul „High Tech Developement Zone”, din Changchun. Bogdan testase terenul cu lucrarea „Rhino” la un concurs de sculptură în zăpadă, din Pontresina, din Elveţia. Rinocerul alb, cu cornul retezat, a fost ales câştigătorul ediţiei din 2009 a acestui concurs.
Changchun nu este singurul oraş din China în care buzoianul a realizat o lucrare monumentală. În urma unei selecţii dure pentru realizarea unor sculpturi urbane, în 2010, fântâna “Skuld the sign of the future”, realizată de Bogdan Lefter, a fost aleasă printre cele 30 de lucrări finaliste, din peste 400 trimise de artişti din toată lumea. A rămas într-una dintre pieţele publice ale oraşului gazdă, Wuxi.
Bogdan s-a întors în ţară la începutul lunii septembrie. „Nu am timp să mă odihnesc, pentru c