Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua şi drogatul la spitalul din Iaşi! Un tânăr şi-a fugărit părinţii cu drujba după ce a consumat etnobotanice

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 mai 2011 ·

Un tânăr de 20 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma consumului de produse halucinogene. Băiatul a devenit agresiv cu părinţii, pe care i-a fugărit cu drujba. Un caz asemănător a avut loc ieri, când un băiat de 19 ani din cartierul Metalurgie şi-a agresat părinţii după ce a consumat produse „de vise“.

Ora 16.00 Un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, a ajuns duminică dimineaţă la secţia Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon“ după ce a avut o ieşire violentă în prezenţa părinţilor. Băiatul este din comuna Miroslava şi a devenit agresiv după ce a consumat etnobotanice. Acesta şi-a fugărit părinţii cu drujba.

„Pacientul era intoxicat cu etnobotanice. Este consumator al acestor produse de câteva luni. A avut şi tentative suicidare. A fost agresiv cu familia, cu Poliţia, cu personalul de pe Ambulanţă“, spune doctorul Tudor Ciuhodaru, medic primar de urgenţă la secţia Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Ora 07.20 Tânărul, fost atlet, a devenit violent tocmai cu cei care i-au dat viaţă după ce a consumat împreună cu nişte prieteni de la bloc substanţe etnobotanice. Speriaţi de violenţa fiului lor, părinţii au sunat la 112. Un echipaj al poliţiei s-a deplasat la faţa locului, l-au imobilizat pe adolescent şi l-au transportat la spital.

„Pacientul e un fost atlet, a fost găsit în faţa scărilor, era violent cu părinţii săi şi a fost adus la noi cu Salvarea. Este agitat, va merge la Drogodependeţi. Este consumator de etnobotanice de peste 6 luni“, spune doctorul Tudor Ciuhodaru, medic primar de urgenţă la secţia Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon“ Iaşi.

O mamă disperată şi-a adus fiul dependent de etnobotanice la spitalele din Iaşi: „Copilul meu se sfârşea pe picioare. M-a rugat să-l salvez!“ (FOTO şi VIDEO)

Iaşi: Tinerii cumpără în continuare produse etnobotanice în timp ce prefectul se laudă că a închis toate mag

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 7 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 5 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 8 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 7 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 8 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 11 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 8 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 10 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Un lot de trei avioane F16 cumpărate din Norvegia au fost recepționate la Câmpia Turzii

Wall-Street.ro acum 6 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la Câmpia Turzii, urmând să intre în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare, a informat Ministerul Apărării Naţi

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°