Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa sătmărenilor se îndulceşte nemţeşte

Publicat in Adevarul, vineri 5 februarie 2010 ·

Peste 100 de persoane vor fi angajate până la sfârşitul anului la fabrica nemţească de ciocolată. Cei 15 angajaţi din Odoreu au început săptămâna aceasta producţia şi asigură deja 80 % din necesarul de ciocolată al fabricii din Germania.

Peste 100 de persoane din Satu Mare vor fi angajate până la sfârşitul acestui an la singura fabrică de ciocolată nemţească din România. Cei 15 muncitori selectaţi până acum produc,din această săptămână, ciocolată expandată pentru firma mamă din Germania. Investiţia pentru deschiderea fabricii din Odoreu, de peste 4,5 milioane de euro, este cea mai mare din ultimii doi ani din judeţul Satu Mare. Fabrica aparţine omului de afaceri german Walter Mueller, unic acţionar şi deţinător a unui număr de opt fabrici în întreaga lume. „Intenţia lui este să alimenteze cu ciocolată toată Europa de Est. Din acest motiv avem nevoie de forţă de muncă. În momentul de faţă, 15 oameni muncesc zilnic pentru a asigura 80% din necesarul de ciocolată al fabricii mamă din Germania“, a declarat Camil Burian, administratorul fabricii din Odoreu.

Ciocolata a scăpat-o de şomaj

Una dintre persoanele proaspăt angajate este Melinda Pastor, şomeră până luna trecută. „Mă bucur că m-am putut angaja la această fabrică. Locuiesc aici în comună, iar transportul nu este o problemă. Ciocolata a devenit o sursă de venit pentru familia mea“, a declarat Melinda Pastor.

Munca nu este tocmai uşoară. Cei 15 angajaţi au fost aleşi în urma unei selecţii severe, făcute în Germania. „Cv-urile au fost trimise acolo. Trebuie să avem oameni pe care să ne putem baza“, a mai spus Camil Burian.

Ciocolată din cereale expandate

Produsul de bază al fabricii este pufarinul cu ciocolată, realizat din grâu integral. Ciocolata poartă marca WAWI, produs cunoscut şi recunoscut în toată Europa pentru calitatea lui. Din această săptămână, la Odoreu a fost des

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 51 minute
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 44 minute
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 2 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°