Premierul Victor Ponta şi-a petrecut prima vizită la Consiliul European rezistând eroic unui val de întrebări despre doctoratul pe care, potrivit deciziei consiliului naţional de atestare a diplomelor, l-a plagiat. Sursa: REUTERS
Fie că se afla la reuniunea Partidului Socialist European, fie intra în clădirea în care se ţinea reuniunea Consiliului European, fie făcea declaraţii pentru presă, ziariştii voiau să afle, în primul rând, ce se întâmplă cu plagiatul său. Primul-ministru a evitat cu talent acest asalt mediatic. Fie s-a prefăcut că nu aude întrebarea, fie plasa acelaşi răspuns: aici discutăm doar despre Consiliul European, nu despre chestiuni interne.
Ieri după- amiază, după ce reuniunea Consiliului European s-a terminat, Ponta a avut o primă conferinţă de presă în care a repetat exact aceleaşi informaţii furnizate în seara anterioară: că România nu va pierde fonduri europene, că am fost lăudaţi pentru acordul cu FMI, că o decizie pe bugetul UE 2014-2020 va fi luată în semestrul doi. Prudent, după ce a terminat de vorbit, a anunţat că nu răspunde decât la întrebări despre Consiliul European. Un grup de ziarişti a ignorat apelul premierului şi a început să insiste pe tema plagiatului. Până la urmă, s-a găsit în sala de conferinţe şi un cetăţean cumsecade, care a preluat apelul lui Ponta de a discuta despre chestiuni europene şi a lansat tema aderării la spaţiul Schengen, iar zâmbetul premierului s-a schimbat imediat.
Premierul a venit la Bruxelles cu un grup masiv de ziarişti şi, potrivit unor informaţii neoficiale, guvernul a plătit fie transportul cu avionul Tarom, fie şi transportul şi cazarea acestora.
Până la închiderea ediţiei, purtătorul de cuvânt al guvernului, Andrei Zaharescu, nu răspunsese la întrebarea referitoare la posibilul suport material acordat de guvern unor publicaţii. În România, atunci când u