Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine şi de ce (II) - Puterea

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 18 noiembrie 2013 ·

Viaţa e complexă şi are multe aspecte.

Astăzi e rândul puterii, iar replica din FilantropicaluiNae Caranfil - „viaţa e complexă şi are multe aspecte” - e cât se poate de valabilă. Mai precis, totul e aranjat, dar nimeni nu poate fi sigur de nimic.

Domnul Crin Antonescu, liderul PNL, este personalitatea pe care Uniunea Social-Liberală a anunţat că o va sprijini la prezidenţiale. Asemenea promisiuni nu pot fi tratate superficial, mai ales că sunt - după standardele democraţiei româneşti - extrem de vechi. Nimeni nu-şi face, însă, prea multe iluzii: domnul Antonescu va fi candidat de-abia în toamnă, după ce şefii partidelor din USL vor semna ultimele hârtii din dosarul de candidatură. Până atunci, PSD poate genera surprize.

Discursurile de la ultimul Consiliu Naţional al social-democraţilor nu reprezintă, neapărat, un semn că partidul va avea un candidat propriu, că ruptura de PNL este inevitabilă, că după europarlamentare îl vom adăuga pe lista prezidenţiabililor pe dl Victor Ponta sau pe orice alt coleg. Este, însă, un semn că aşa ceva se poate întâmpla. Şi nu e vorba neapărat de vreo nemulţumire faţă de Crin Antonescu, de loialitatea liberalilor sau de orice altceva. La fel ar putea sta lucrurile şi dacă PSD ar fi extaziat de comportamentul aliaţilor. În politică, unele lucruri se întâmplă pentru că se pot întâmpla.

Etalarea - pe alocuri, ostentativă - a presiunii exercitate de „baza” partidului asupra liderilor naţionali sau a ambiţiilor unora dintre aceştia din urmă nu îl pune deloc în dificultate pe dl Victor Ponta, în ciuda eforturilor sale de a părea stânjenit şi de a reafirma sprijinul pentru dl Antonescu. Dl Ponta pare a se simţi confortabil la Palatul Victoria, iar acţiunile sale în ceea ce priveşte schimbarea echilibrului preşedinte-premier ar sugera intenţia lui de a rămâne în actualul birou, unde se vor intersecta tot mai multe din

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

VIDEO Un nou schimb de mesaje Piedone-Ciolacu: „Nu mă retrag și nu negociez” / „Am încheiat orice dialog”

HotNews acum 32 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a transmis, joi, un nou mesaj pentru PSD, care i-a cerut să se retragă din cursă și să o susțină pe Gabriela Firea. „Nu mă retrag şi nu negociez cu nimeni”, afirmă Piedone. La rândul l

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 29 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Marcel Ciolacu despre Clotilde Armand, trimisă în judecată: „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată, „să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”. „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mo

Turneul final al Billie Jean King Cup se va juca în format eliminatoriu. România îşi va afla adversara la 30 aprilie

News.ro acum o ora
Turneul final al Billie Jean King Cup se va disputa sub formă de tablou eliminatoriu, la Sevilla, între 12 şi 20 noiembrie, a anunţat joi Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), care gestionează competiţia. "Ţinând cont de feedback-ul primit de la

Cătălin Drulă: Când un regim devine opresiv, rezistenţa devine o datorie / Preşedintele USR consideră că împotriva lui Clotilde Armand a fost deschis un dosar absurd

News.ro acum 26 minute
Preşedintele USR Cătălin Drulă denunţă hărţuirea candidaţiilor Dreapta Unită la alegerile locale cu dosare inventate de procurorii manevraţi de PSD şi PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°