Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro ca o târfă

Publicat in Adevarul, duminică 25 septembrie 2011 ·

De la înfiinţare, în 1999, moneda unică europeană a fost venerată de întreaga Europă.

Marile economii ale lumii o adulau ca pe o zeiţă, îi aduceau daruri, osanale, o plimbau ca pe sfintele moaşte prin toate ţările Bătrânului Continent pentru ca popoarele să i se închine. Statele, credule, au îngenuncheat în faţa ei şi au recunoscut-o de atotputernică, aruncând la coşul de gunoi al istoriei monedele lor naţionale. Aşa se face că euro creştea ca Făt-Frumos şi, în fiecare an, un alt stat îi întindea covorul roşu pentru a-i pregăti intrarea în economia naţională. Astăzi, moneda euro a fost părăsită de toată lumea şi aproape că-i plâng de milă. Investitorii au folosit-o ca pe-o prostituată de ocazie şi au părăsit-o la primul cutremur financiar. Germania şi Franţa au crezut că de vină o fi vârsta, aşa că au umflat-o repede cu botox şi cu silicoane, însă nici dracu nu se mai uită la ea. A pierdut teren nu numai în faţa zeului aur, dar şi în faţa unor venetici, fără sânge nobil, cum ar fi francul elveţian sau yenul japonez. Nu mai vorbesc de bătrânul dolar, îşi râde-n barbă şi parcă spune „v-am zis eu!".

Într-adevăr, nu toată lumea a crezut în euro, nici chiar atunci când avea o imagine de fecioară nevinovată. În 2006, investitorul american Jim Rogers spunea în cadrul unui eveniment bursier de la Seul că euro va dispărea în 15-20 de ani. „Va dispărea pentru că ţările membre ale Uniunii Europene nu au o regulă comună privind cursul de schimb", spunea Rogers atunci, într-un interviu pentru Reuters. Profesorul de economie George Irvin, de asemenea, spunea în ianuarie 2010 că moneda euro este în pericol de a deveni istorie. „Atât timp cât încasările statelor din taxe scad, iar cheltuielile guvernelor cresc în plină criză economică, guvernele trebuie să se împrumute pen­tru a-şi acoperi deficitele. Cum Europa nu are o Rezervă Federală, precum SUA, ca să poată emite eu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 35 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 18 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 47 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 52 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 35 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 17 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°