Mesajul a fost trimis. Multumesc!

7 pentru Ligă » Lucescu are în lot şapte jucători care nu au pierdut niciun minut în acest sezon al Ligii

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 20 noiembrie 2012 ·

Baza lui Lucescu în lupta cu Europa: şapte jucători, inclusiv Raţ, n-au pierdut nici un minut în această ediţie a Ligii. Cu ei va începe şi azi, la Copenhaga.

Dacă bate azi în Danemarca, iar Juventus - Chelsea nu se termină egal, Mircea Lucescu se califică în "optimi". Ar fi a doua oară în primăvara Ligii cu Şahtior, după performanţa din 2010-2011.

Acum, antrenorul în vîrstă de 67 de ani nu începe şi nu încheie nici un meci din Champions fără "cei 7", oamenii care formează baza echipei, jucînd toate cele 360 de minute din grupa E.

Ei vor asigura campioana portocalie şi în această seară, împotriva lui Nordsjaelland.

- portarul Piatov

- fundaşii Srna, Kucer, Rakiţki şi Raţ

- închizătorul Fernandinho

- mijlocaşul Mhitarian

Iar dacă Hubschman, partenerul lui Fernandinho în faţa apărării, nu s-ar fi accidentat, ratînd finalul anului din cauza unei leziuni la coapsă, ar fi fost 8 integralişti la Copenhaga.

Lucescu, unicul antrenor care nu a folosit decît 14 jucători în această ediţie a Ligii, a dat încredere totală blocului defensiv şi armeanului Mhitarian, omul de gol, cel mai prolific în actualul sezon, cu 16 reuşite în toate competiţiile.

Spectacolul îl fac brazilienii din ofensivă, Willian (două goluri în CL), Alex Teixeira ("dublă") şi Luiz Adriano. Dar ei se epuizează în ritmul infernal din Champions. Şi Luce îi mai înlocuieşte pe ultimii metri ai partidelor.

Cum se califică Şahtior în "optimi"

- Dacă bate pe Nordsjaelland, iar Juventus şi Chelsea nu fac egal. În caz de remiză la Torino, Şahtior mai are nevoie de un punct cu Juve. Dacă e învinsă de italieni, trebuie să spere că Nordsjaelland o încurcă pe Chelsea la Londra, variantă puţin probabilă!

- Dacă remizează în Danemarca, iar Juve şi Chelsea fac tot egal, Şahtior mai are nevoie de 1 punct acasă cu italienii. Dacă în ultima etapă pierde c

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 6 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 9 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 13 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 12 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 12 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale