La ora la care scriu, echipele de fotbal ale Ungariei şi României se pregătesc pentru un meci care pare condamnat la oarecare tensiuni. Nu fotbalul e de vină – ci istoria noastră comună, contondentă pe alocuri. Din păcate, un meci cu Ungaria nu e niciodată un meci ca oricare altul – nici pentru noi, nici pentru ei. De ce? Pentru că, de cînd jucăm fotbal, meciurile cu Ungaria nu s-au consumat doar pe stadion – ci şi în tribune, în galerii, în ziare şi pe stradă. Nu daţi vina pe minge – ci pe (geo)politică.
DE ACELASI AUTOR Iron Man 3, dna Merkel şi dl Băsescu Despre cum am stat cu picioarele pe Zid Salonul cărţii parizian şi drogaţii Occidentului (şi ai noştri) O propunere de fracturare a Facultăţii de Istorie Meciul cu pricina are, însă, un element inedit: urma să se joace în faţa unui stadion gol. Federaţia maghiară de fotbal a fost penalizată de Comisia de Disciplină a FIFA pentru că, la un meci din august 2012, unii dintre suporterii maghiari s-au dat în stambă. Trebuia să fie un meci amical – cu echipa Israelului. Unii spectatori au strigat lozinci rasiste şi antisemite. Drept urmare, Federaţia maghiară s-a trezit cu o amendă şi cu stadionul Ferenc Puskas depopulat de spectatori pentru proximul meci – care s-a întîmplat să fie cel cu România. De pierdut, pierd spectatorii de toate etniile, care ar fi mers la meci, şi federaţia de la Budapesta (amendă de 40.000 de franci elveţieni, plus vreo 500.000 de euro lipsă, din bilete nevîndute); de cîştigat, nu cîştigă nimeni.
Nu-mi propun aici o (avan)cronică a meciului şi nici o analiză a politicii budapestane – deşi, iarăşi din păcate, bizareriile etnico-declamative ale guvernului Viktor Orbán dau subiecte berechet. Nu-i vina tuturor ungurilor că o minoritate din galerie şi-a strigat fantasmele rasiale; dar poate fi vina premierului Orbán că a instituţionalizat la Budapesta un conservatorism politic ad