Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO FOTO Dorin Ştefan, arhitectul ideilor avangardiste

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 martie 2011 ·

Dorin Ştefan (61 de ani), unul dintre cei mai importanţi arhitecţi din România, vorbeşte despre ascensiunea sa profesională şi despre celebrul proiect internaţional pe care l-a câştigat în Taiwan. Dorin Ştefan este profesor la Facultatea de Arhitectură Bucureşti şi vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România.

„Romanian architect Dorin Ştefan won the international competition..." Aşa începea o ştire pe agenţiile de presă ale lumii, care în scurt timp avea să fie preluată cu viteza luminii de ziare, reviste şi website-uri de pe toate meridianele. Când a ajuns şi la noi, telefonul lui Dorin Ştefan a început să sune. A dat pe speaker şi până a ajuns în Bulgaria a vorbit de la volanul maşinii sale cu câteva zeci de reporteri.

Dorin Ştefan, un proiectant neconvenţional Foto: Marian Iliescu

Aflase şi el vestea cea mare cu o seară înainte. Coborâse de la etajul opt al mansardei unde se afla biroul său de arhitectură ca să caute un xerox, pentru a printa pe ultima sută de metri o schiţă a unui proiect pe care urma să-l prezinte a doua zi la o expoziţie internaţională. „Eşti ocupat, bănuiesc. Mai ales acum, că ai câştigat", i-a spus râzând prietenul care îl sunase şi care văzuse rezultatele pe site-ul concursului.

Aşa că în loc să meargă acasă, ca să se odihnească pentru drumul de a doua zi, Dorin Ştefan şi colegii lui de birou au mers să sărbătorească.Situaţia cerea râuri de şampanie: câştigaseră concursul pentru proiectarea celui de-al doilea turn ca înălţime din Taiwan - 350 de metri, într-o competiţie internaţională la care participaseră 25 de ţări şi 237 de proiecte, printre care şi cel al celebrului birou de arhitectură „Cook Robotham Architectural", din Marea Britanie.

„Opera Center“ din Bucureşti, unul dintre proiectele notabile ale arhitectului Dorin Ştefan Foto: mircea păun

„Un concept modern şi graţios" „o fa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum o ora
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 2 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum 20 minute
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum o ora
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Ludovic Orban îşi cere scuze faţă de ieşeni pentru că în urmă cu patru ani l-a susţinut pe Chirica la Primărie: Recunosc că am făcut o greşeală. De data asta îl susţin pe Marius Bodea

News.ro acum 2 ore
Liderul Forţa Dreptei Ludovic Orban a declarat, joi, că îşi cere scuze de la ieşeni pentru că l-a susţinut pe Mihai Chirica la alegerile din 2020 pentru Primăria Iaşi, el opinând că ”în afară de palavre, show, spectacole ieftine şi întrebări privind

Un bărbat de 33 de ani a MURIT în timpul unui zbor cu avionul și soția sa, însărcinată, nu a știut nimic până la aterizare. Ce s-a întâmplat

Gandul acum 36 minute
Un bărbat de 33 de ani a murit în timpul unui zbor Ryanair din Torino, iar soșia sa, însărcinată a aflat de tragedie abia la aterizare, pentru că avea locul mult mai în spate. Giuseppe Stilo și soția sa, Federica Marrella, erau așezați la poluri opu

NATO afirmă că "lucrează" la trimiterea de rachete antiaeriene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
NATO lucrează la trimiterea mai multor sisteme antiaeriene în Ucraina, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ca răspuns la solicitările de ajutor ale Kievului în faţa raidurilor ruseşti, relatează Reuters. "

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Vremea

București
acum

11°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

11°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°