Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Beniamin Kira nu o vrea pe Elena Udrea la preşedenţia PDL. „Una e să te afişezi în toalete luxoase şi alta e să-ţi asumi poziţia de lider“

Publicat in Adevarul, miercuri 13 februarie 2013 ·

Beniamin Kira, vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al Partidului Democrat Liberal Satu Mare îsi exprima public dezacordul faţă de intenţia doamnei Elena Udrea de a candida la preşedinţia PD-L.

„Consider că această manevră este de natură să slăbească unitatea partidului şi să arunce în derizoriu orice demers politic constructiv, în vremuri tulburi şi grele pentru partidul nostru. Anii care au trecut, au demonstrat cu prisosinţă rolul negativ pe care Elena Udrea l-a avut în ceea ce priveşte pierderea credibilităţii politice a PD-L.

Una este să te afişezi în toalete luxoase şi cu totul altceva să-ţi asumi poziţia de lider responsabil al unuia dintre cele mai importante partide din România. Noi, pedeliştii, ne aflăm acum la un ceas istoric important, cel al clarificărilor, al poziţionării ferme şi al acţiunii politice de opoziţie. O minimă maturitate politică dovedeşte că în astfel de momente, nu putem să aderăm la înseilări fanteziste, aventuriste, cum este şi cel promovat de Elena Udrea. Farmecul personal este într-adevăr necesar în politică dar dacă acesta nu este completat de pricepere şi caracter, atunci el nu poate fi valorizat eficient.Dacă pe viitor, doamna Udrea va dori să-şi asume o carieră politică de prim rang, îi recomand să se inspire din modelul de acţiune politică a cancelarului german Angela Merkel care ar putea să-i dea sfaturi pertinente, începând de la discursul politic şi până la vestimentaţie, poate chiar şi culoarea ori preţul poşetelor purtate. În cazul în care, totuşi, Elena Udrea ar ajunge preşedinte al PD-L, îmi rezerv dreptul de a demisiona din toate funcţiile din partid, al cărui membru sunt neîntrerupt, încă din anul 2000.

Menţionez că acesta este un punct de vedere personal şi nu reprezintă în mod obligatoriu, poziţia organizaţiei judeţene PD-L Satu Mare“, se arata in comunicat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum 2 ore
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

PSG şi Borussia Dortmund sunt primele două semifinaliste ale Ligii Campionilor

Mediafax acum o ora
Seară de marţi cu 11 goluri în primele două meciuri ale manşei retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. La Barcelona, PSG a întors rezultatul din tur, cu Araujo eliminat de Istvan Kovacs, catalanii rămânând în 10 oameni. La Dortmund, Si

Douăzeci de țări vor cumpăra 500.000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

HotNews acum 2 ore
Premierul ceh Petr Fiala a declarat marți că douăzeci de țări s-au angajat să cumpere jumătate de milion de obuze pentru Ucraina de pe piețe din afara Europei, potrivit AFP. Petr Fiala, prim-ministrul CehieiFoto: Zbigniew Meissner / PAP / Profimedia

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 6 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum 2 ore
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 11 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Vremea

București
acum

21°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

17°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°