Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braila: Ştefan Ciocianu, concepe careuri rebusistice de maximă dificultate, pentru împătimiţii din domeniu

Publicat in Adevarul, marți 25 august 2009 ·

Primele careuri le-a conceput în liceu când şi-a dat seama că făcea prea repede careurile publicate în revistele momentului. Acum editează o revistă de specialitate care deja a dus renumele Brăilei în toată ţara! Şi nu numai. Profil

NASCUT, 26 decembrie 1954

STUDII, postliceale

PROFESIE, tehnician proiectant

FAMILIE, căsătorit, un copil

Indiferent de locul de muncă, printre picături, nu şi-a uitat niciodată pasiunea, colaborând chiar cu revistele de specialitate. Colegii de muncă , erau primii care profitau de careurile noi, pentru că le erau oferite spre dezlegare. În timp a încolţit idea de a merge mai departe, când, la un moment dat a realizat că pasiunea sa de-o viaţă poate fi ea însăşi o activitate productivă. Aşa a lua naştere revista “RebusMania” creaţie proprie, dedicată rebusişilor de cel mai înalt nivel!

“Mă simt realizat când văd că revista  merge bine şi, mai mult decât atât, este din ce  în ce mai cerută. Intru pe net cu maniaci ai careurilor alb-negre din toată ţara şi mă bucur asemeni unui copil când sunt solicitat să le trimit celor care abia descoperă revista, numerele mai vechi. Deja nu mai am primele numere. S-au epuizat!”

 Dar nu numai atât. Reviste prestigioase i-au solicitat colaborarea , astfel că la ora actuală pasiunea şi talentul îi sunt recompensate, şi încă destul de bine!

Faimă  pentru Brăila.

Faptul că s-a dedicat compunerii de careuri rebusitice i-a adus numeroşi prieteni. “Brăila a fost dintotdeauna un oraş în care au activat creatori de careuri de renume, fiind bine cunoscuţi în toată ţara. Acum  rebusişti din toată România ştiu că Brăila este locul de unde le este alimentată mania! Şi români din afara ţării au aflat de publicaţie , aşa că am trimis-o pe propria cheltuială unor doritori din Franţa, Italia, şi mai ales, Spania. La toa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum 23 minute
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 minute
Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu, azi, 18 aprilie 2025. Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pentru a se introduce în cauză şi a se cita F

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum o ora
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum 2 ore
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Șeful diplomaţiei UE avertizează că atacul Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza

Ziare.com acum 47 minute
Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a avertizat miercuri, 17 aprilie, că atacul de sâmbătă al Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza, transmite DPA. Josep Borrell mai condamnă violenţa coloniştilo

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum o ora
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum 24 minute
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Trei ucraineni, DISPĂRUȚI în munții din Maramureș/„Sunt în hipotermie”

Gandul acum 34 minute
Trei cetățeni ucraineni, de 27, 45 și 46 de ani, sunt căutați de salvatorii montani din Maramereș în zona vârfului Șerban. Doi dintre ei sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul. A nins în munții din Maramureș În zonă este zăpadă, iar config

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum o ora
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°