Românii care au luat în perioada de boom credite în franci elveţieni, în special pentru achiziţionarea de locuinţe, resimt tot mai acut scumpirea valutei. Guvernul ungar a ajuns la o înţelegere cu băncile pentru a proteja populaţia împrumutată prin fixarea cursului forint/franc. La noi nu se ia în calcul o astfel de măsură.
Francul elveţian s-a scumpit cu aproape 7,5%, respectiv cu peste 23 de bani, numai în ultimele două luni şi se apropie din nou de pragul de 3,4 lei/franc.
Iar asta nu poate fi decât o veste proastă pentru românii care au contractat în perioada 2007-2008 credite în valuta exotică, atraşi fiind de dobânzile semnificativ mai mici decât cele la euro sau lei.
Pentru o rată de 1.000 de franci, datornicul trebuia să scoată din buzunar în urmă cu patru ani aproximativ 2.100 de lei. Acum, suma este cu aproximativ 1.300 de lei mai mare.
Şi creşterea nu se opreşte aici. Criza datoriilor, care ameninţă tot mai mult statele din Uniune, pune în umbră moneda europeană şi împinge investitorii să se refugieze pe franci. Un franc mai puternic în raport cu euro înseamnă, implicit, unul mai scump calculat în lei.
Restanţele au explodat
La finele lunii martie, soldul creditelor în franci elveţieni acordate de băncile comerciale populaţiei se ridica la aproximativ 12,86 miliarde de lei (echivalentul a 3,13 miliarde de euro), ceea ce reprezintă peste 13% din portofoliul de împrumuturi. De la finele lui 2008, acordarea creditelor în franci a fost blocată, băncile eliminând treptat din ofertă astfel de produse anticipând riscul de curs valutar.
În plus, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a atras atenţia în mai multe rânduri asupra pericolului care îi pândeşte pe cei care se împrumută în valuta exotică.
Criza economică, care a generat scăderea veniturilor, creşterea preţurilor,