Povestea celor două acuzaţii de viol şi molestare sexuală ale fondatorului WikiLeaks este extrem de complicată. Publicaţia britanică The Daily Mail povesteşte cum s-a transformat sexul liber consimţit în viol. Susţinătorii lui Julian Assange susţin că este cel puţin ciudat că acuzaţiile de viol au fost repuse pe tapet după ce site-ul WikiLeaks a publicat o serie de documente ale Departamentului de Stat american.
În momentul în care a aflat că este acuzat de viol şi molestare sexuală, Assange se afla la un seminar în Stockholm. Acesta nu a negat niciodată că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu cele două femei, însă a susţinut întotdeauna că a fost vorba de sex liber consimţit.
Una dintre cele două femei, care pretind că ar fi fost agresate sexual de Assange, a declarat unor publicaţii suedeze că tot acest scandal este cauzat de "atitudinea unui bărbat cu o idee bolnavă despre femei, care are o problemă în a accepta un refuz".
În august, poliţa suedeză s-a grăbit să emită un mandat de arestare pe numele fondatorului WikiLeaks înainte ca împotriva acestuia să fie formulate acuzaţii oficiale, pentru ca numai 24 de ore mai târziu să se renunţe la acuzaţia de viol şi să se reducă din importanţa acuzaţiei de molestare sexuală. Ca urmare a scandalului din presă, poliţia redeschide dosarul în septembrie, iar în noiembrie Interpolul îl dă pe Assange în urmărire pentru "infracţiuni sexuale". Marţi dimineaţă, Julian Assange este arestat la Londra.
The Daily Mail a făcut rost de declaraţiile date de cele două femei la poliţia din Stockholm.
Potrivit acestor declaraţii, prima femeie cu care Assage s-ar fi culcat, numită generic "Sarah", a făcut parte din echipa de organizare a unui seminar despre "război şi rolul presei", sponsorizat de Partidul Social-Democratic din Suedia, la care Assange a fost invitat în luna august. Cei doi