Agenţia de evaluare Moody's a retrogradat cu trei trepte ratingul Italiei, de la Aa2 la A2, cu perspectivă negativă. Decizia vine după ce agenţia Stardard&Poor's a coborât la 20 septembrie ratingul pentru prima dată în cinci ani. Italia a fost ultima dată retrogradată în mai 1993.
Italia a aprobat la finele lunii trecute un plan de austeritate de 54 de miliarde de euro care vizează echilibrarea balanţei bugetare, respectiv reducerea deficitului bugetar până în 2013, care a convins Banca Centrală Europeană să cumpere obligaţiunile italiene.
În timp ce randamentele pentru emisiunea iniţială de obligaţiuni au fost mai mici cu aproape 100 de puncte de bază, costurile de împrumut ale Italiei rămân la un nivel record, din cauza riscului de contaminare în zona euro privind criza datoriilor suverane.
"Sentimentul că pieţele sunt fragile continuă să înconjoare zona euro, iar ţările cu datorii foarte mari se confruntă cu costuri semnificative de finanţare, ceea ce implică şi riscuri de finanţare pentru Italia", a explicat Moody's.
"Deşi măsurile viitoare privind zona euro ar putea reduce temerile investitorilor şi să ducă la stabilizarea pieţelor, opusul este însă din ce în ce mai posibil".
Prim-ministrul Italiei, Silvio Berlusconi, a declarat că decizia Moody's era aşteptată şi a reiterat obiectivele guvernului privind reducerea deficitului bugetar.
"Decizia Moody's era de aşteptat", a spus Berlusconi. "Guvernul italian şi-a luat angajamentul de a-şi atinge obiectivele sale bugetare," a spus el, adăugând că planurile sale, inclusiv cel de echilibrare a bugetului până în 2013, au fost salutate şi aprobate de Comisia Europeană.