Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BILANŢ LA DANSEZ PENTRU TINE: 2 milioane şi jumătate de telespectatori şi PREMII pentru toţi concurenţii

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 8 decembrie 2012 ·

Suma totală a premiilor oferite în finala celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii s-a ridicat la 152.000 de euro. În minutul de aur, Pro TV a obţinut 13,4 puncte de rating şi 25,7 procente din cota de piaţă.

Drept răsplată pentru efortul depus şi pentru că au crezut în dans pentru a-şi vedea visurile devenite realitate, concurenţii au fost răsplătiţi cu nu mai puţin de 152.000 de euro. George Boghian, în urma votului telespectatorilor, ocupantul locului I, a primit trofeul emisiunii "Dansez pentru tine" şi 60.000 de euro. Următorul clasat, Attila Hainer, a primit 20.000 de euro, iar Aliocupantul locului al III-lea, 15.000 de euro.

Nu doar finaliştii au fost sprijiniţi financiar pentru a-şi îndeplini visurile pentru care au intrat în ringul de la Dansez pentru tine, ci toţi concurenţii ieşiţi mai devreme din concurs. Astfel, Adriana Lupu a primit 10.500 de euro, Valentina Hainăroşie 12.000 de euro, Diana Pop 8.000 de euro, Carol Şoldea 6.000 de euro şi Andreea Preda 11.500 de euro. De asemenea, fiecare caz umanitar prezentat în emisiune, pentru care au dansat Inna, Horia Tecău şi Iulia Vântur şi Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru a primit câte 3.000 de euro. Suma totală a premiilor oferite în marea finală a celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii s-a ridicat astfel la 152.000 de euro.

Telespectatorii au urmărit cu sufletul la gură ultima ediţie din acest sezon al emisiunii Dansez pentru tine, în finala căruia au ajuns Nicoleta Luciu şi Attila Hainer, Oana Ioniţă şi Ali Stoica şi Roxana Ionescu şi George Boghian. Pe toată durata emisiunii, 20:30 – 01:11, ProTv a fost lider incontestabil de audienţă, atât pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, cât şi pe publicul din mediul urban. În minutul de aur al emisiunii, 22:05, peste 2.500.000 de români erau cu ochii pe ProTv, iar pe publicul din mediul urban postul din P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 48 minute
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Valoare RECORD a investițiilor publice / INDUSTRIA României crește prin programele PSD adoptate la guvernare

Gandul acum 53 minute
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifr

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum o ora
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum o ora
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

În marș forțat spre „lumea celor patru războaie”. Demisia Occidentului ca hegemon dispus să lupte pentru supremația lui

HotNews acum o ora
Demisia Occidentului din poziția de hegemon dispus să lupte și să înfrunte dictaturile orientale este exact factorul pe care mizează agresorii. Putin, Xi, ayatollahul și dolofanul nord-coreean cu pataloni bufanți și freză care spune multe despre fru

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

News.ro acum o ora
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menit

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

Mediafax acum 2 ore
Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază <de campania electorală>”. „Corpul medical es

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum 32 minute
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Rafila, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Nu am niciun motiv să consider că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective / Ancheta amănunţită va fi cea a Colegiului Medicilor, care va fi gata săptămâna viitoare

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că nu are niciun motiv să considere că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective şi a precizat că ancheta amănunţită va fi cea

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

Ziua Constanta acum o ora
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale,

Vremea

București
acum

13°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°