Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali: Mă prezint SINGUR la arest. Am fost FRAIER că m-am întors în țară. Voi cere GRAȚIEREA

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 mai 2013 ·

Deputatul Gigi Becali, membru al comisiei juridice, a aflat că va face trei ani de închisoare în fața unui televizor din Parlament. Becali a declarat că va merge acasă, la familie, și a rugat organele în drept "să aibă un minimum de decenţă şi eleganţă" şi să îl aştepte să se prezinte singur la arest, să nu îi trimită mascaţi la poartă. Totodată, Becali a anunțat că va ataca decizia la CEDO și îi va cere grațierea șefului statului pentru că "nu-i cad galoanele".

UPDATE.Cele mai importante declarații făcute de Gigi Becali după aflarea sentinței: Nu m-am ascuns, nu am de ce să mă ascund. Merg acasă la familie și îi rog să aibă un minim de decență și de respect să aștepte să mă prezint singur la arest să nu vină cu tot felul de mascați. Nu vreau să suporte România circ.Dacă ei au crezut că or să dea drumul la Schengen cu Becali e problema lor. Sora mea a leșinat. Mama e credincioasă, a rezistatLa ora asta sunt achitat de cinci judecători și condamnat de trei. Eu n-am vrut să merg pe la CEDO, dar acum tre să fac, să-mi apăr eu familia. O să stau cât o să stau (n.r. la închisoare), după aia, pentru revizuirea deciziei o să atac la CEDO. O sa dureze 4-5 luni după care o să cer revizuireMerg la familie și în seara asta mă prezint la arest Cel mai mare regret este că nu am rămas europarlamentar, nu-mi închipuiam că putea să se facă asta.Trebuia să aștept sentința acolo unde eram Am fost fraier că m-am întors în țară. Asta nu poate să fie o țară. Toate demersurile pe care le pot face, smerenie le voi face ca să fiu liber pentru familia mea.Îi voi cere grațiere lui Traian Băsescu. Ce, îmi cad galoanele?Mi-e ruşine să cer libertatea mea pentru familia mea? Care-i treaba? Un act creştinesc ţi-e ruşine să-l ceri?Dacă nu aveam păcate, mă lăsau Dumnezeu în mâinile lor vreodată? Înseamnă că știe el ce face cu mine. Dar, m-a lăsat! Steaua va fi până la capăt. Sunt trădat de stat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum o ora
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum o ora
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 44 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 minute
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 6 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 2 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum o ora
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 5 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Vremea

București
acum

vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°