Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveşti de trezit copiii

Publicat in Jurnalul, joi 1 iulie 2010 ·

Cum le vom povesti nepoţilor de ce-am cumpărat pe datorie, ca să le revindem lor la suprapreţ?

Am putea discuta şi în această săptămână despre creşterea economiei informale undeva spre nivelul de la jumătatea anilor '90, în urma majorării TVA. Şi despre debancarizarea masei monetare pe fondul măririi economiei subterane. Sau am putea vorbi despre deprecierea leului, care a scutit Consiliul de Admi­nistraţie al BNR să majoreze cu jumătate de procent dobân­-da-cheie. Dar în loc să plecaţi urechea la avalanşa de ştiri şi decizii, ascultaţi mai bine o poveste după Jörg Guido Hülsmann, cu obişnuita precizare că orice asemănare cu personaje şi nume (de ţări) reale este pur întâmplătoare.

Povestea începe cu regele unei ţări mici, Alfania, care-şi inflaţionează moneda sa, alfa, şi, în consecinţă, cursul de schimb al alfa faţă de beta, moneda unei ţări mari, Betania, scade. Alfanienii plătesc mai mulţi bani pe importuri, investitorii betanieni îşi văd ciuntite capitalurile plasate înainte de deprecierea monedei alfa, în schimb, regele alfanian şi industrii­le exportatoare se îmbogăţesc pe seama propriilor supuşi şi a investitorilor străini.

Pălmaşii alfanieni n-au cum se feri din calea inflaţiei, dar capitaliştii betanieni încep să renunţe, rând pe rând, la investiţiile din Alfania. În această situaţie, marea masă a alfanienilor ajunge să fie prejudiciată îndoit de inflaţie: pe de o parte, prin redistribuirea veniturilor, pe de altă parte, prin diminuarea capitalului investit, adică o lovitură dată dezvoltării, deci viitorului lor.

Cu o recesiune pe cap şi cu vistieria goală, regele alfanian e constrâns să manevreze rezonabil inflaţia, pentru ca investitorii betanieni să nu mai înregistreze pierderi. Dar, surpriză!, Guvernul Betaniei devine dintr-o dată sensibil la interesele investitorilor din Alfania şi le promite că va pro

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 35 minute
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Procurorul general a primit cererile de urmărire penală pentru Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Mediafax acum 40 minute
Alina Ştefania Gorghiu i-a transmis Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cursul zilei de marţi, 16 aprilie 2024, cererile de urmărire penală primite de la Preşedintele României privind pe Petre Roman

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 3 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 46 minute
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 2 ore
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Pieton accidentat mortal în Târgoviște de o maşină „Şcoală” condusă de un tânăr de 17 ani

G4Media acum 45 minute
Un pieton a fost accidentat mortal, după ce a fost acroşat de o maşină „Şcoală” condusă de un tânăr de 17 ani sub supravegherea instructorului auto, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa, transmite Agerpres. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului T

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dat undă verde organizării referendumului de aderare la UE

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională de la Chișinău și-a dat avizul pentru legea privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care partidul președintei Maia Sandu dorește să îl organizeze anul acesta, relatează D

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum 3 ore
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/29°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°