Cum le vom povesti nepoţilor de ce-am cumpărat pe datorie, ca să le revindem lor la suprapreţ?
Am putea discuta şi în această săptămână despre creşterea economiei informale undeva spre nivelul de la jumătatea anilor '90, în urma majorării TVA. Şi despre debancarizarea masei monetare pe fondul măririi economiei subterane. Sau am putea vorbi despre deprecierea leului, care a scutit Consiliul de Administraţie al BNR să majoreze cu jumătate de procent dobân-da-cheie. Dar în loc să plecaţi urechea la avalanşa de ştiri şi decizii, ascultaţi mai bine o poveste după Jörg Guido Hülsmann, cu obişnuita precizare că orice asemănare cu personaje şi nume (de ţări) reale este pur întâmplătoare.
Povestea începe cu regele unei ţări mici, Alfania, care-şi inflaţionează moneda sa, alfa, şi, în consecinţă, cursul de schimb al alfa faţă de beta, moneda unei ţări mari, Betania, scade. Alfanienii plătesc mai mulţi bani pe importuri, investitorii betanieni îşi văd ciuntite capitalurile plasate înainte de deprecierea monedei alfa, în schimb, regele alfanian şi industriile exportatoare se îmbogăţesc pe seama propriilor supuşi şi a investitorilor străini.
Pălmaşii alfanieni n-au cum se feri din calea inflaţiei, dar capitaliştii betanieni încep să renunţe, rând pe rând, la investiţiile din Alfania. În această situaţie, marea masă a alfanienilor ajunge să fie prejudiciată îndoit de inflaţie: pe de o parte, prin redistribuirea veniturilor, pe de altă parte, prin diminuarea capitalului investit, adică o lovitură dată dezvoltării, deci viitorului lor.
Cu o recesiune pe cap şi cu vistieria goală, regele alfanian e constrâns să manevreze rezonabil inflaţia, pentru ca investitorii betanieni să nu mai înregistreze pierderi. Dar, surpriză!, Guvernul Betaniei devine dintr-o dată sensibil la interesele investitorilor din Alfania şi le promite că va pro
