Au unii granguri ai lumii nişte gânduri otrăvite la adresa noastră. Să vină românii oriunde ca rude sărace cu căciula în mână, să se descalţe în hol şi să nu ridice privirea, iar vocea lor să fie abia şoptită. Tehnicienii români să-şi vadă combinatele ca mormane de fier vechi şi halele fără geamuri, loc pentru croncănitul corbilor. Aşa că să fie siliţi să culeagă în genunchi roadele unor pământuri depărtate, iar acasă copiii şi părinţii să nu mai aibă batiste pentru şiragul lacrimilor de dor. Uită bogaţii lumii că uşurinţa cu care circulă într-o săptămână prin patru continente este posibilă fiindcă o minte genială a observat secretele unui jet de gaze şi astfel s-au născut avioanele cu  reacţie, sprinterele cerului. Uită că această epocală descoperire poartă numele românesc Coandă. Şi mai uită îmbuibaţii planetei că atunci când parafează contracte uriaşe le semnează cu stilouri rafinate, iar cel care a inventat stiloul este tot un român Petrache Poenaru. Iar când averile lor cu cifre greu de pronunţat vin din afacerile cu ţiţei, iarăşi neglijează că sapa de foraj adânc care ieftineşte extracţia este creaţia tot a unui român teribil Bazgan, căruia nu i-au dat mai nimic din profiturile uriaşe. Graşi de nu-şi pot înnoda şireturile, burtoşii suferă de diabet, iar pentru că au rămas în viaţă ar trebui să ridice mulţumiri geniului românesc Paulescu, care a avut strălucita idee a tratamentului cu insulină. Şi cum bogaţii lumii ştiu şi să cotonogească, i-au furat premiul Nobel eminentului profesor român Paulescu şi l-au dat unui occidental de-al lor, căruia îi venise ideea terapiei mai târziu.

Dar toţi aceşti români de geniu erau şi fermecători, cu un destin presărat cu ciudăţenii, cu acţiuni de mare originalitate. Să ne amintim cum a curs soarta părintelui stiloului Petrache Poenaru, cel care a deschis ochii spre lume la începutul anilor 1800. Surprinzător în idei, Poe