Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria şi România repun pe tapet problema candidaturii la Euro 2020: "Ne-ar trebui 4 miliarde de euro"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 6 decembrie 2011 ·

Aceasta e suma necesară estimată de FRF pentru a intra cu şanse în cursa pentru turneul final de peste 9 ani. Şeful federaţiei de la Sofia, Borislav Mihailov, a spus, ieri, că "e posibil ca, în martie 2012, România şi Bulgaria să-şi depună candidatura oficială pentru Euro 2020"

Şeful federaţiei bulgare, Borislav Mihailov, a redeschis, ieri, subiectul organizării Euro 2020, împreună cu România: "Ţările noastre sînt dispuse să preia organizarea turneului final de peste 9 ani. În ceea ce ne priveşte, am demarat deja o serie de programe care vizează construcţia de noi stadioane, la Sofia, Varna şi Burgas. Am discutat despre asta cu omologul meu român, Mircea Sandu. Avem destul timp. Cu sprijinul guvernelor României şi Bulgariei, sînt convins că putem realiza acest proiect. În martie 2012 este foarte posibil ca, împreună cu România, să ne depunem candidatura pentru organizarea Euro 2020".

Un atu: Mihailov e şi el în Comitetul Executiv UEFA

Proiectul, detaliat pentru site-ul bulgar novinite.com, nu e unul nou. Datează încă din 2007. Dar, din acest an, posibila candidatură româno-bulgară are un nou atu. Din martie, Borislav Mihailov a devenit şi el membru în Comitetul Executiv UEFA, acolo unde Mircea Sandu e deja la al doilea mandat.

De la lansarea ideii, în urmă cu 4 ani, România a făcut cîţiva paşi importanţi. A construit Naţional Arena (55.000 locuri) şi Cluj Arena (30.200 locuri), care au costat 190 milioane de euro, respectiv 45 milioane de euro. Bulgaria nu are însă nici un stadion Elite. România a organizat anul acesta CE Under 19, iar la anul va găzdui finala Europa League.

Mircea Sandu a transmis ieri, prin ofiţerul de presă al FRF, că "deocamdată nu vreau să fac nici un fel de comentariu pe această temă".

FRF: studiu al costurilor încă din 2004

În urmă cu 7 ani, FRF a cerut un audit unei prestigioase firme, PriceWaterHou

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum o ora
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 34 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°