Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL n-a găsit MOTIVE să atace Bugetul la CCR

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 decembrie 2013 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că PDL nu a găsit temei constituţional pentru a ataca bugetul de stat pe 2014 la Curtea Constituţională. Blaga a precizat însă că Preşedinţia "are cu totul alte posibilităţi legale" şi poate retrimite bugetul înapoi la Parlament. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

"Noi nu am atacat bugetul la Curtea Constituţională, aşa cum am făcut anul trecut, pentru că anul trecut l-am atacat pe procedură. Îmi aduc aminte că ei pierduseră pe traseu patru mii şi ceva de amendamente. În cursul acestui an, PDL, singurul partid de opoziţie, a susţinut până la 12 noaptea 1.400 de amendamente. Deci, n-am găsit temei constituţional pentru a-l ataca (la Curtea Constituţională - n.r.). Sigur, Preşedinţia are cu totul alte posibilităţi legale, îl poate retrimite înapoi, dar asta nu înseamnă şi noi am explicat foarte bine, legea finanţelor publice oferă guvernului USL-ist toate condiţiile pentru a putea plăti pensiile majorate de la 1 ianuarie", a declarat Vasile Blaga.

Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectele legii bugetului de stat pe anul 2014. Termenul în care un astfel de proiect poate fi atacat la Curtea Constituțională este de cinci zile.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că Bugetul nu a sosit la promulgare, că se aşteaptă să primească legea luni şi că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat Bugetul asigurărilor sociale.

Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge Bugetul în condițiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant şi că analizează şi posibilitatea de a-l ataca la CCR.

CITIȚI ȘI: EVRIKA! EVZ A GĂSIT BANII! 1 miliard de euro dosiţi în buget Traian Băsescu: Li se dau bani primarilor ca să cânte în alegeri Victor Ponta deturnează atenția de la bugetul pe 2014: "Traian Băsescu șantajează Guver

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 33 minute
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 19 minute
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Miniștrii pregătesc proiecte cu impact regional / Ședință de Guvern la TIMIȘOARA, joi

Gandul acum 50 minute
Guvernul se va întruni într-o ședință specială joi, 25 aprilie, în Timișoara, pentru a aproba proiecte cu impact major regional, a anunțat marți Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului. Vom avea o ședință specială, aș putea spune, în

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 3 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum 54 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 3 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°