Unii oficiali de la Washington au recunoscut, neoficial, ca, din punct de vedere operational, Zarqawi este un trofeu chiar mai important decit bin Laden, desi acesta din urma ramine, simbolic, marele adversar. Moartea lui Abu Mussab al-Zarqawi va contribui, probabil, la indigenizarea conducerii organizatiei sale, Al Qaida din Mesopotamia (Irak). Chiar daca exista posibilitatea ca succesorul sau sa fie un egiptean, rolul detinut in cadrul miscarii de catre irakieni va creste, in detrimentul "brigazilor internationale" de jihad-isti formati pe cimpurile de lupta afghane. Rezerva de cadre exista, comunitatea radicala a sunitilor salafiti furnizind deja lideri de rangurile doi si trei. Cum tinta centrala a atentatelor organizate de Zarqawi fusese, in ultima vreme, comunitatea siita, cu obiectivul declarat al declansarii unui razboi civil, ascensiunea noii garzi irakiene va accentua acest risc si va confrunta noul guvern de la Bagdad cu o situatie mult mai dificila. Cit timp la conducere s-a aflat iordanianul Zarqawi, se putea argumenta mult mai usor faptul ca telurile organizatiei sint, de fapt, straine poporului irakian. Pina acum, in tabara rezistentei irakiene s-a facut simtita o scindare demna de luat in seama. Al Qaida din Mesopotamia organiza atentate sinucigase impotriva siitilor, iar celelalte grupari sunite (mai ales nationalistii arabi si fostii partizani baas-isti ai lui Saddam) luptau cu americanii si cu fortele de securitate irakiene. Nu era de mirare, asadar, ca popularitatea lui Zarqawi se deteriorase, chiar si in rindurile comunitatii sunite. Nici relatiile cu "centrul" nu au fost stralucitoare, liderul suprem opunindu-se, din cite se pare, liniei impuse de locotenentul sau din Irak. Pentru Osama bin Laden, "cruciatii" occidentali si uneltele lor din lumea musulmana sint adevaratii adversari, si in nici un caz siitii ca grup, cu atit mai putin Iranul siit