Cineastul Georges Lautner, ale cărui filme realizate între anii 1960 - 1980 au devenit clasice ale cinematografiei franceze, a murit la vârsta de 87 de ani.
Cineastul Georges Lautner, ale cărui filme realizate între anii 1960 - 1980 au devenit clasice ale cinematografiei franceze, a murit la vârsta de 87 de ani.
Dintre numeroasele filme pe care le-a regizat, poate cel mai popular a fost „Les Tontons Flingeurs“ (1963), o comedie cu mafioţi, cu Lino Ventura în rolul principal.
Filmele lui Georges Lautner au intrat în cultura populară franceză, fiind frecvent difuzate pe micile ecrane, informează variety.com.
Totodată, Lautner a contribuit la impulsionarea carierelor mai multor actori, printre care Jean-Paul Belmondo, Alain Delon şi Mireille Darc.
Sâmbătă, preşedintele Franţei, Francois Hollande, a deplâns decesul regizorului, spunând despre filmele acestuia că au fost „comedii populare mari, care au devenit pelicule cult pentru moştenirea cinematografică franceză“ .
Printre filmele de succes ale lui Georges Lautner se mai numără „A fost odată un poliţist“, „Alibi pentru un prieten“, „Profesionistul“ şi „Colivia cu nebune 3“.