Zeci de mesaje de încurajare şi telefoane din toată Europa, prin care jucători pe care Bud nu-i cunoştea îşi ofereau sprijinul. Asta este faţa nevăzută a fotbalului, pe care atacantul şi soţia sa nu o cunoşteau şi care i-a impresionat.
Cristi Bud a simţit că "cerul cade peste el" când a aflat verdictul medicilor, după o accidentare cumplită. "Sunt distrus", spunea la o zi după accidentare. Miercuri s-a operat în Ungaria. 3 ore şi jumătate a durat intervenţia. Ieri se odihnea sub efectul calmantelor, dar soţia sa a povestit ce a simţit fotbalistul în ultimele zile.
La câteva zile după accidentare însă Bud avea să afle că lumea fotbalului se adună la greu şi nimeni nu rămâne singur. Au început să sune telefoanele din toată Europa. Mihaela, soţia lui Bud, a rămas şi ea fără cuvinte văzând cum oameni pe care nu-i cunoşteau îşi ofereau ajutorul. "Vreau să le mulţumesc tuturor. Au fost atât de mulţi care ne-au sunat încât nici nu-mi vin toţi în minte acum. A sunat Gabi Jula, Andrei Cristea, Adrian Piţ, oameni pe care nu-i cunoşteam nici eu nici el. S-au oferit să ne ajute cu orice. Cu recomandări de medici sau clinici şi chiar cu bani. N-am crezut că se poate aşa ceva", a spus Mihaela, care are grijă de Bud, cât acesta este internat în spital.
Nici jucătorii din ţară nu au fost nepăsători la suferinţa lui Bud. "Prietenii noştri Paul Pârvulescu, Pleşca au fost tot timpul lângă noi. De asemenea Cindrea şi Pustai ne-au susţinunt tot timpul. Gabi Mureşan sau Panin de la CFR. Deac sau Dani Coman de la Rapid. Pulhac, de la Dinamo. Câţiva dintre ei ne sunt prieteni de familie, dar şi aşa este impresionant când vezi că oamenii nu stau deoparte în astfel de situaţii", povesteşte Mihaela.
"Neşu ne-a dat o lecţie de viaţă"
Cel mai impresionant mesaj a fost primit de la Mihăiţă Neşu, care a ţinut să-l încurajeze pe Bud. "Ia-o ca pe