70 de jandarmi gălăţeni vor asigura măsurile de ordine publică la partida de fotbal din cadrul etapei 30 a Ligii I la Fotbal, susţinută de echipa FC Oţelul Galaţi în compania formaţiei U Cluj, în faţa propriilor suporteri.
Jandarmeria gălăţeană îndeamnă suporterii, să-şi încurajeze civilizat echipa favorită, astfel încât în stadion şi în afara arenei sportive să existe un climat de ordine şi siguranţă propice desfăşurării competiţiei sportive. Totodată, îndemnăm spectatorii şi galeria să nu folosească materiale pirotehnice (deţinerea constituind infracţiune) care, în afara faptului că ar duce la aplicarea unor sancţiuni pecuniare şi interzicerea accesului la competiţiile sportive, acestea ar putea prejudicia clubul şi ar duce la o decizie a L.P.F. de jucare a meciurilor de fotbal fără spectatori.
Dorim ca frumuseţea şi plăcerea vizionării spectacolului sportiv să nu fie umbrită de eventuale încercări de încălcare a prevederilor legale în vigoare, în acest sens reamintindu-le suporterilor că le este interzisă staţionarea pe culoarele de acces cât şi pe coronamentele tribunelor, existând astfel riscul ca meciul să fie întrerupt. De asemenea este interzis să se introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.
Totodată, spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.