Mesajul a fost trimis. Multumesc!

55 de km pe sub munte, între Austria şi Italia

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 aprilie 2011 ·

Săptămâna trecută a avut loc în Austria ceremonia de lansare oficială a lucrărilor la viitorul tunel Brenner, care va lega Innsbruck de oraşul italian Fortezza şi va asigura astfel legătura feroviară directă între Munchen şi Verona, potrivit televiziunii austriece ORF, citate de Agerpres. Sursa: European Union, 2011Sursa: European Union, 2011Sursa: European Union, 2011

1 /.

După 40 de ani de la primul studiu de fezabilitate s-a dat în cele din urmă startul lucrărilor de săpătură a principalului segment al tunelului, prevăzute să se încheie în 2025. La ceremonie au fost prezenţi, între alţii, comisarul european pentru transporturi, Siim Kallas, coordonatorul pentru proiect din partea UE, Pat Cox, ministrul austriac al transporturilor, Doris Bures, şi omologul său italian Altero Matteoli.

Construirea tunelului, cu o lungime de 55,5 kilometri, va îmbunătăţi calitatea vieţii locuitorilor din trecătoarea Brenner, unde cele peste 12 milioane de automobile şi TIR-uri care o traversează în fiecare an depăşesc 'cu mult' limitele UE de zgomot şi poluare a aerului, a explicat un funcţionar al Comisiei Europene.

Costurile totale sunt estimate la 9,7 miliarde de euro, din care Uniunea Europeană va prelua 27%, restul revenind în mod egal Austriei şi Italiei. Costurile ridicate răspund şi la întrebarea de ce un proiect aprobat de toate părţile a avut nevoie de 40 de ani pentru a fi început, a explicat comisarul Kallas.

'Este îngrozitor de scump. Suma este enormă. Este normal ca acest proiect complicat să aibă nevoie de timp. Discuţiile nu trebuie însă să dureze la nesfârşit', a declarat el pentru cotidianul Die Presse.

În întârziere

După cum relatează ORF, contribuţia financiară a Austriei la proiect se va face prin fonduri puse la dispoziţie de guvern companiei naţionale feroviare ÖBB. Cu toate acestea, coment

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Olaf Scholz: Războiul din Ucraina ar putea continua mai mulţi ani

HotNews acum 30 minute
Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz. Cancelarul Olaf Scholz cu general Andre Bodemann (dreapta)

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 5 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°