Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: La 70 de ani, Ringo Starr îşi doreşte pace şi iubire

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 iulie 2010 ·

"Ce şi-ar putea dori la aniversare unul dintre cei mai faimoşi muzicieni ai tuturor timpurilor?", se întreabă jurnaliştii de la Reuters, făcând referire la fostul membru Beatles, Ringo Starr, care a împlinit, ieri, 70 de ani. Sursa: Hepta

Răspunsul a venit chiar de la sărbătorit. Acesta îşi doreşte "puţină pace şi dragoste".

Începând din 2008, Ringo le-a transmis fanilor ca, în fiecare zi de 7 iulie, la prânz, să spună "pace şi iubire", indiferent de locul unde se află. Ieri, bateristul a mers în Hard Rock Cafe din Times Square, New York, pentru a-şi duce mesajul mai departe.

"Încerc doar să promovez un mesaj pe care l-am lansat în anii'60. Este puţin mai multă pace şi iubire faţă de acum 40 de ani şi, cu siguranţă, mult mai multă pace şi iubire faţă de acum 70 de ani", a spus Starr.

În ceea ce priveşte onorabila sa vârstă, Ringo Starr spune că încă se simte plin de energie.

"Este imposibil să spui cu exactitate cum este să ai 70 de ani, întrucât nu mai târziu de ieri, aveam 69. Nu s-a întâmplat nimic în mod deosebit. Ceasul a ticăit şi iată-mă cu o zi mai bătrân", spune, cu umor, artistul.

În ciuda optimismului şi a spiritului tânăr, bateristul nu i-a putut asigura pe fani de o eventuală revenire pe scenă, într-un nou turneu la toamnă, mai ales că, în prezent, el se află într-un tur muzical prin Statele Unite şi Canada, ce va dura până în august.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 18 minute
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Mediafax acum o ora
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alia

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 13 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 51 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 34 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 56 minute
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 37 minute
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

De ce-ar juca Ciolacu pe mâna lui Coldea?! Marcele, ocolește filiera Vizer!

Ziua News acum 41 minute
Dac-aș fi știut că un simplu anunț despre posibilitatea candidaturii mele la PMB generează atâta emoție și frică la nivelul PSD și PNL, atunci aș fi acceptat mai demult să-mi fie vehiculat numele, deoarece orice încurcătură la nivelul acestei mașină

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale