„Adevărul“ încearcă să ofere răspunsuri decente la dezbaterile groteşti pe seama funeraliilor lui Sergiu Nicolaescu
Pe undeva, tot Sergiu Nicolaescu e vinovat. Şi-a obişnuit admiratorii cu imagini largi, monumentale. Dezamăgirea mulţimii a fost uria¬şă atunci când a aflat că regizorul a ales să nu aibă o înmormântare precum voievozii din filmele sale, ci un priveghi cu sicriul închis în permanenţă, fără figuranţi, şi o cremaţiune rapidă, la graniţa cu ateismul.
Televiziunile şi ziarele au încins dezbateri pe tema incinerării, oamenii s-au revoltat că n-au văzut nici măcar o secundă corpul neînsufleţit, au aruncat vorbe grele înspre soţia regizorului care, după ce că nu l-a înmormântat creştineşte, a mai apărut şi în haină albă pe ultimul drum. Şi, la final, toţi au aşteptat să vadă fumul rezultat din ardere şi n-au văzut nimic.
E deprimant să lămăreşti lucruri care ţin de intimitatea morţii, dar, dacă acestea sunt chestiunile care frământă poporul român, o vom face. Am încercat să răspundem cu decenţă unor întrebări care nu ar fi trebuit puse.
1. De ce nu ne ardem morţii?
Dorinţa cineastului Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat la crematoriul Vitan- Bârzeşti din Bucureşti, în loc să fie înhumat conform cultului ortodox, a generat o dezbatere publică privind cele două ritualuri de înmormântare, aducând opinii pro şi contra atât de la reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, cât şi de la vocile Bisericii Romano-Catolice.
Deşi nu există o poruncă sau o învăţătură scripturală cu privire la incinerare, BOR nu susţine această practică, întrucât se împotriveşte credinţei ortodoxe pe care au fost întemeiate hotărârile Sfântului Sinod din anii 1928, 1933 şi din 5 iulie 2012.
„RESPECTUL PENTRU CORP“
„Omul nu este o simplă masă biologică. De la respectul pentru formarea embrionului până la înhu