Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Ghimpu: Voronin încurcă "ocupaţia" cu "eliberarea"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

În pragul alegerilor legislative anticipate din Republica Moldova, preşedintele georgian Mihail Saakaşvili s-a întâlnit azi la Chişinău cu preşedintele interimar moldovean Mihai Ghimpu şi urmează să se vadă cu premierul Vlad Filat, dar nu şi cu fostul şef al statului Vladimir Voronin, care a refuzat o întrevedere. Sursa: Agerpres

Vorbind despre acuzaţiile lui Voronin, care a condamnat acţiunile Georgiei în timpul războiului cu Rusia din vara lui 2008, Ghimpu l-a ironizat pe predecesorul său, apreciind că acesta încurcă deseori "ocupaţia" cu "eliberarea", notează Unimedia.

Saakaşvili a negat că vizita sa vine în sprijinul lui Ghimpu la alegerile parlamentare care se vor desfăşura duminică; el a menţionat că sprijină doar interesele cetăţenilor acestei ţări. Peşedintele georgian a apreciat că nu are o problemă cu refuzul lui Voronin. "M-am văzut şi cu Barroso şi cu preşedintele SUA, Barack Obama, Băsescu, Sarkozy. Dacă Voronin nu vrea să se regăsească în această listă, nu e nicio problemă. E alegerea lui" a spus el.

Preşedintele georgian a negat totodată unele informaţii din presa de la Chişinău potrivit cărora în 2005 ar fi susţinut indirect Partidul Comuniştilor şi i-ar fi influenţat pe unii politicieni să-l voteze pe Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte, scrie Agerpres.

În 2005, chiar înaintea alegerilor parlamentare din martie, Voronin şi Partidul Comuniştilor, reconvertit într-un partid prooccidental, au beneficiat însă de sprijinul implicit al lui Saakaşvili, care a venit într-o vizită la Chişinău. Preşedintele georgian a explicat azi resorturile acelei vizite. "În 2005, când am venit la Chişinău în pragul alegerilor, liderul unei ţări vecine m-a sunat şi m-a sfătuit să vin. Am venit. Nu a fost o vizită la comandă", a spus el, citat de Unimedia.

În perioada preelectorală, în 2005, Voronin, care încerca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Formula 1: Max Verstappen, victorie în cursa sprint din cadrul MP al Chinei

HotNews acum 37 minute
Max Verstappen (Red Bull) a câștigat cursa sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei, disputată sâmbătă pe circuitul din Shanghai. Max VerstappenFoto: Otto Moretti/IPA Sport/ipa-age / Shutterstock Editorial / Profimedia Max Verstappen

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 54 minute
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum o ora
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 9 ore
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Vremea

București
acum

sâm.

8°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

9°/10°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°