Am examinat biografia lui Nicu într-un eseu-studiu despre ascensiunea comunismului dinastic, transmis în două episoade, la \"Radio Europa Liberă\" în februarie 1983. Sursa: CODRIN PRISECARU
A fost debutul meu la ceea ce era într-adevăr ziarul vorbit al românilor de pretutindeni. Textul poate fi citit în cartea mea "Arheologia terorii", ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Curtea Veche, 2008, cu o postfaţă semnată de istoricul Cristian Vasile. La vremea difuzării sale, am motive să cred că Nicu a fost informat despre acest articol şi că a citit transcrierea sa. Nu ştiu ce va fi gândit atunci, dar, privind retrospectiv, cred că a înţeles că era vorba de un efort de a-l lămuri asupra riscurilor angajării pe un drum care nu avea cum să se termine în chip fericit. Îi reaminteam fostului meu coleg că tocmai el, cel care citise cândva cu pasiune atâtea cărţi de istorie a Romei antice, ar fi trebuit să ştie că nicio gardă pretoriană nu este într-atât de loială încât, în clipa dezintegrării puterii supreme, să rămână alături de despotul eşuat.
În toamna anului 1964, Nicolae Ceauşescu a condus delegaţia PMR la funeraliile liderului comunist italian Palmiro Togliatti şi pe aceea la Congresul Uniunii Comuniştilor din Iugoslavia. Departe de a fi marginalizat aşa cum a pretins Gheorghe Apostol, Nicolae Ceauşescu era trimis să poarte convorbiri, în anul "Declaraţiei din aprilie" a PMR privind problemele mişcării comuniste internaţionale, cu conducerile a două partide extrem de influente. Cu acele prilejuri, Ceauşescu a stabilit contacte care aveau să conteze mult în anii următori: cu Tito, Stane Dolanc, Vladimir Bakarici şi Edvard Kardelj la Belgrad, cu Luigi Longo, Giorgio Amendola, Enrico Berlinguer şi Giancarlo Pajetta la Roma. În vara aceluiaşi an, Ceauşescu a fost un activ participant la întâlnirile extrem de tensionate cu delegaţia PCUS venită la Bucureşti,