Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţista Melania Renghea, care îşi acuză fostul şef de viol, internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Publicat in Mediafax, marți 15 ianuarie 2013 · ·

Poliţista Melania Renghea, de la Poliţia Balş, a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu diagnosticul iminenţă de avort, aceasta fiind însărcinată în luna a şasea, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, soţul acesteia, Relu Renghea.

El a precizat că nu este pentru prima dată când soţia lui se simte rău, simtomele fiind de fiecare dată aceleaşi, în special stare de vomă.

Relu Renghea a mai spus că la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este medicul cu care soţia sa a născut şi primul copil şi că are încredere deplină în acesta. El a precizat că soţia sa va fi supusă unor investigaţii medicale amănunţite la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Întrebat dacă sarcina evoluează normal, el a spus că nu ştie deocamdată şi aşteaptă rezultatul analizelor care îi sunt făcute soţiei sale. El a precizat că medicul de la SUUB s-a mirat cum de soţia lui a fost externată din Spitalul din Slatina, în condiţiile în care starea ei necesita o supraveghere prelungită.

În 9 ianuarie, Melania Renghea a fost transportată la spital, cu o ambulanţă, la Spitalul din Balş, după ce i s-a făcut rău la reconstituirea realizată în dosarul de tentativă de omor deschis pe numele femeii, care l-a înjunghiat pe fostul său superior Gheorghe Barbu. Ulterior, Melania Renghea a fost transferată la Spitalul de Urgenţă din Slatina.

"Pacienta s-a prezentat în serviciul de urgenţe cu vărsături, scaune aproape aproximativ trei-patru pe zi, tensiune scăzută, dar stare generală bună, a fost sub supravegherea noastră în ultimele trei zile şi cel mai probabil va rămâne internată pe secţia de boli infecţioase a spitalului pentru investigaţii amănunţite", declara Adriana Ciună medic specialist medicină de urgenţă.

În 26 decembrie, poliţista Melania Renghea de la Poliţia Balş şi fostul său superior Gheorghe Barbu au ajuns la spital după ce feme

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 48 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 6 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 6 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°